Istoricul sălăjan Marin Pop, cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, a descoperit în baza de date a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii un document istoric legat de lovitura de stat din 23 august 1944.
Este vorba despre un interviu acordat de Corneliu Coposu jurnalistei Margaret Tayer, corespondent al agenţiei de ştiri Associated Press. Discuţia dintre cei doi a avut loc pe 20 august 1945, la aproape un an de la evenimentele care au condus la arestarea mareşalului Ion Antonescu.
Corneliu Coposu relatează în detaliu cum a decurs conspiraţia gândită încă din anul 1941 de liderul Partidului Naţional Ţărănesc, Iuliu Maniu, pentru răsturnarea regimului dictatorial condus de mareşal. Teoretic, articolul era programat să apară pe data de 23 august 1945 în ziarul „Dreptatea“, oficiosul PNŢ.
Cu toate acestea, Maniu a interzis publicarea articolului în ultimul moment, liderul ţărănist considerând că „nu este momentul să se analizeze, în presă, fazele şi culisele loviturii de Stat“.
În august 1945, la conducerea României se afla guvernul comunist condus de Petru Groza. Guvernul Groza fusese impus cu forţa de sovietici pe data de 6 martie 1945, la scurt timp după Conferinţa de la Ialta, unde un acord secret semnat între liderii SUA, Marea Britanie şi Uniunea Sovietică avea să condamne România la comunism pentru următorii 45 de ani. În plus, în august 1945 suveranul Mihai I tocmai intrase în greva regală, declanşată de refuzul lui Petru Groza de a demisiona la cererea regelui, fapt fără precedent în istoria monarhiei române.

Istoricul Marin Pop FOTO Adevărul
În acest context, comuniştii desfăşurau o campanie amplă de mistificare a adevărului istoric referitor la lovitura de stat din 23 august 1944, iar interviul lui Coposu era menit să contracareze dezinformarea oficială.
„Comuniştii au confiscat evenimentul, atribuindu-şi toate meritele loviturii de stat. De altfel, după preluarea puterii în stat, regimul comunist a declarat 23 august Ziua Naţională a României. Spre sfârşitul regimului comunist, Nicolae Ceauşescu a transformat titulatura evenimentului în «revoluţia de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă», toţi românii fiind obligaţi să participe la defilări şi manifestări pe stadioane, în cadrul cărora era aniversată, de fapt, familia Ceauşescu, şi nu evenimentul propriu-zis“, explică istoricul Marin Pop.

Nu există informaţii care să indice că articolul a fost publicat la vremea respectivă de către Associated Press.
Interviul va fi publicat în volumul „Corneliu Coposu sub lupa Securităţii“, coordonat de istoricul Marin Pop, la Editura ALL din Bucureşti. Cartea va fi publicată ca urmare a câştigării de către istoricul sălăjan a primei ediţii a concursului de manuscrise din perioada comuniste, organizat în februarie 2016 de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

Redăm mai jos, integral, interviul acordat pe 20 august 1945 de către Corneliu Coposu:

„Începutul acţiunii pregătitoare este situat în aprilie 1941“

Associated Press: Răsturnarea de la 23 august 1944 care se aniversează acum într-o atmosferă destul de încordată, a fost evenimentul crucial care a determinat prăbuşirea dictaturii şi încetarea Războiului nepopular în care România era angajată de către factori politici nereprezentativi care au acţionat împotriva opiniei publice. Presa română a publicat diferite relatări, declaraţii, interviuri şi comentarii de tot felul pe marginea acestui eveniment. De curând s-a lansat în cercurile de stânga o formulă nouă botezată ca insurecţia armată. În calitatea dumneavoastră de secretar politic şi colaborator apropiat al Preşedintelui Maniu care aţi făcut parte din conspiraţia de la august 1944 şi aţi fost prezent la toate etapele de pregătire şi realizare, vă rugăm să ne precizaţi care este după opinia dvs. definiţia evenimentului.
Corneliu Coposu: Actul de la 23 august 1944 nu a fost o insurecţie armată, ci o lovitură de stat care a fost pregătită de multă vreme de către o conspiraţie restrânsă ca număr şi executată prin surprindere, fără forţă militară. Acţiunea întreprinsă s-a bucurat de acordul desăvârşit al majorităţii covârşitoare a poporului roman care a fost în mod consecvent, antidictatorial, anti-antonescian şi antihitlerist. Poporul roman a fost cu totul favorabil încetării războiului în Est şi desprinderii din Axă, precum şi dornic să restaureze instituţiile democratice călcate în picioare însă nu masele insurgente au realizat răsturnarea ci un grup de conspiratori luminaţi, în colaborare cu Palatul.
Opinia publică din străinătate care nu a avut posibilitatea să cunoască culisele politice, activitatea conspirativă şi acţiunile discrete care au stat la baza succesului remarcabil al opoziţiei care milita pentru ALIAŢI este dornică să cunoască amănunte legate de pregătirea loviturii. Când situaţi d-voastră începutul acţiunii pregătitoare?
Începutul acţiunii pregătitoare este situată în primăvara anului 1941 (aprilie), când se conturase clar perspectiva intrării României în război, alături de Axă. Relaţiile României cu Aliaţii ei fireşti (Anglia, Franţa, Statele Unite şi Uniunea Sovietică) urmau să fie rupte, iar ţara aluneca pe povârnişul dependenţei totale faţă de Germania. Dictatura militară instaurată de Antonescu (în sucesiunea dictaturii legionare şi a celei regale) împingea ţara la război contra Uniunii Sovietice, împotriva dorinţei populaţiei (lipsite de posibilităţi de manifestare).
Faţă de războiul din perspectivă, dl. Maniu avea următoarea opinie: Basarabia şi Bucovina de Nord (ocupate abuziv de Uniunea Sovietică în anul precedent) sunt teritorii româneşti. În conformitate cu principiile stabilite de Aliaţi (Casablanca, Atlantic) la care au aderat şi sovieticii, niciunul din aliaţi, nu puteau să întreprindă ocuparea unor teritorii străine, ci trebuia să respecte fronturile din 1938 (care înglobau Basarabia şi Bucovina de Nord). În cazul când armata germană pornea războiul din Est, România era îndreptăţită să-şi reocupe teritoriile răpite, până la vechile frontiere, fără să depăşească acele frontiere.

Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu au fost printre coordonatorii conspiraţiei pentru răsturnarea regimului Antonescu DESEN Vali Ivan
Dl. Iuliu Maniu a stabilit, încă din ultima fază a dictaturii regale, o înţelegere fermă cu dl. Dinu Brătianu, pentru a întreprinde (partidul naţional ţărănesc şi partidul liberal rămas credincios Brătienilor) acţiuni comune, împotriva dictaturii, pentru restaurarea constituţiei nesocotite, a concepţiilor democratice călcate în picioare şi a regimului parlamentar, pe plan intern şi acţiuni comune pentru salvarea independenţei şi suveranităţii naţionale, pentru salvarea integrităţii teritoriale şi respectarea orientării politicei externe tradiţionale şi a vechilor alianţe, - pe plan extern. În timpul guvernării legionare şi mai apoi militare, această înţelegere s-a menţinut şi s-a manifestat prin consultări reciproce, acţiuni paralele sau commune, în toate problemele de interes major.
În ajunul sărbătoririi Paştelui 1941, Dl. Dinu Brătianu (n.r. - foto jos) în numele partidului liberal, a investit (prin declaraţie verbală solemnă) pe dl. Maniu, să acţioneze în interesul superior al Naţiunii şi în numele partidului liberal: Dl Maniu a solicitat (ca reprezentat al opoziţiei unite – P.N.Ţ. şi P.N.L.) o întrevedere comună cu cei doi reprezentanţi diplomatici ai guvernelor englez şi American la Bucureşti (după ce tratase cu aceştia separate, în trei, respective două întrevederi). Conferinţa a avut loc în 27 aprilie 1941 la sediul legaţiei britanice, cu participarea dlui Maniu, a d-lui Reginald Hoare şi a d-lui Gunther. Cu acest prilej s-au tability toate măsurile ce urmau să fie luate după întreruperea relaţiilor diplomatice cu Anglia şi U.S.A.
Astfel: Constituirea a două grupuri de legătură, între „opoziţia unită” din România şi o reprezentaţă autorizată a guvernului englez; aceste grupuri urmau să fie înzestrate cu mijloace sigure şi moderne de comunicare (emisie-recepţie) şi cu bază materială de activitate, precum şi cu cifru. Pentru acoperirea cheltuielilor legate de acţiune s-a afectat disponibilul Soc. „Unirea” de Petrol.
S-au luat toate măsurile destinate reînodăriii legăturilor, în cazul când reţelele ar deveni indisponibile (trimiterea de oameni instruiţi şi înzestraţi cu material adecvat, direct din Anglia). Cu acest prilej Dl. Maniu a cerut celor două guverne: să asigure anularea arbitrajului de la Viena şi retrocedarea Transilvaniei de Nord; să asigure dreptul României la frontierele din 1938 (Basarabia, Bucovina de Nord şi Cadrilaterul dobrogean); să considere „opoziţia unită” drept reprezentant legitim al României; să nu recunoască guvernul Antonescu, instalat la conducere în mod neconstituţional şi să considere caducei toate actele sale. Răspunsul guvernului englez şi amrican urma să fie comunicat de către reprezentanţii diplomatici, după contactarea acestor guverne. – Răspunsul a sosit după o săptămână şi a fost adus la cunoştinţa D-lui Maniu de către respectivii miniştri plenipotenţiari, printr-o notă verbală cu următorul cuprins: Guvernul Statelor Unite este de acord deplin ca toate măsurile avizate de guvernul Marii Britanii şi se consideră angajat în toate aceste măsuri.
Guvernul britanic dă asigurări categorice că nu va recunoaşte niciodată arbitrajul germano-italian de la Viena şi urmările lui şi consideră Transilvania atribuită Ungariei drept teritoriu românesc aparţinând României; în ce priveşte frontiera româno-sovietică este favorabil temei româneşti, însă nu poate contracta nici un angajament, soluţionarea problemei fiind în funcţie de comportarea României şi tratatele dintre Aliaţi; în ce priveşte reglementarea intervenită prin acordul încheiat la Craiova cu Bulgaria, socoteşte inoportună orice imixtiune, acest diferent fiind reglementabil numai între cele două ţări. În ce priveşte guvernul Antonescu, opinia publică românească este cea care trebuie să ateste prin acţiuni deschise nelegimitatea lui. Guvernul este dispus să considere „opoziţia unită” drept reprezentant legitim al naţiunii române şi să colaboreze cu ea, susţinând în măsura posibilului activitatea ei şi dându-i tot concursul, ca răspuns la toate solicitările ei.
Guvernul pune la dispoziţia „opoziţiei unite” mijloace de comunicare şi propagandă şi va asigura permanenţa legăturii stabilite. (S-au pus la dispoziţie: două aparate de emisie, 5 de recepţie, fonduri). Dl. Maniu a construit, ca urmare Grupul Rică Georgescu (ing. Popescu, Iaroslavici, Beza, etc.) şi Grupul Vişa (Radocea, etc.) cel dintâi din persoane apolitice, iar cel de al doilea din aderenţi P.N.Ţ. În subsidiar s-au organizat grupurile de legătură ing. Ciupercescu, Câmpeanu (Dir. Gen. C.P.R.) Simşa şi Păsătoia-Bădescu (de agitaţie şi propagandă). Pentru ipoteza descoperirii grupurilor s-a stabilit ca „în extremis” la legaţiile Elveţiei (René de Weck) Turciei (Suphi Tanrîöwer) şi Suediei (Gerster).
După căderea grupurilor Georgescu-Vişa, englezii, la cererea D-lui Maniu, au trimis echipa de Chastelein-Poster-Meţianu, eşuată şi apoi echipa Doran-Ţurcan (paraşutată în teritoriul controlat de Mihailovici şi strecurată peste Dunăre în ţară).
Prin aceste grupuri de legătură s-au transmis relatări cu caracter politic, s-au primit informaţii legate de evenimentele de războiu şi de tratativele diplomatice până la 23 August 1944. După arestarea grupărilor Rică Georgescu-Vişa (descoperită de Gestapo printr-o agentă dublă) Ţurcanu a transmis (pe cifrul şanjant al marinei britanice) până în ajunul armistiţiului 105 telegrame. Prin aceste telegrame s-a întocmit preambul de la Cairo (de care nu s-a ţinut seamă în Septembrie 1944 la Moscova) al tratatului de armistiţiu. Asupra acestui capitol am prezentat un raport detaliat, apărut în presă, în cadrul şedinţei Comitetului Central al Partidului Naţional Ţărănesc.
Care era ţinta preparativelor făcute ?
Obiectul acţiunii conspirative a fost, iniţial, (1941-1942) nerecunoaşterea arbitrajului de la Viena, răsturnarea guvernului militar al lui Antonescu la momentul oportun; ieşirea României din Axă; încetarea neîntârziată a războiului din Est. Începând cu anul 1942, obiectivul se conturează în: încheierea armistiţiului cu Aliaţii, în cele mai bune condiţii; ieşirea României din Axă, eliberarea ţării de ocupaţia hitleristă şi alăturarea ei la Naţiunile Aliate; restabilirea independenţei şi suveranităţii naţionale; înlăturarea guvernului de dictatură; întronarea unui regim democratic şi restabilirea libertăţilor civice; realizarea păcii.
Răsturnarea de la 23 August 1944, s-a făcut, fără îndoială în asentimentul unanim al poporului român. Desigur că măsurile de prudenţă, impuse de prezenţa Nemţilor în ţară, de supraveghierea atentă a Siguranţei Statului şi de activitatea intensă a serviciilor de informaţie ale Mareşalului Antonescu şi ale Gestapo-ului german, au determinat o limitare a publicităţiii legate de preparative şi o discreţie totală în ce priveşte activitatea conspirativă. În consecinţă numărul celor iniţiaţi era foarte redus. Marele public, care ignoră proporţiile juste ale antecedentelor, ar dori să ştie cum a pornit şi cum s-a extins acţiunea?
Acţiunea s-a extins după cum urmează: iniţial P.N.Ţ. şi P.N.L.; începând cu 1943 şi P.S.D.; de la 20 iunie 1944 şi P.C.R., - ca formaţiuni politice reprezentative. În acţiune au fost antrenaţi: de la sfârşitul anului 1942, M.S. Regele şi anturajul său (prin străduinţele lui Grigore Niculescu Buzeşti); grupul Buzeşti din Ministerul Afacerilor Externe (de la început, adică din anul 1941); prin sondaje şi acţiuni individuale de convingere, (purtate cu discreţie prin intermediari apropiaţi respectivilor, sau prin convorbiri directe, purtate de Dl. Maniu, cu Dnii. Sănătescu, Buzeşti, Gen. Niculescu) au fost antrenaţi din comanda unităţilor şi Statul Major; au fost apoi ataşaţi grupului de conspiratori şi simpatizanţi (neangajaţi politiceşte) dintre devotaţii Naţiunilor Aliate (funcţionari, industriaşi) şi mai multe persoane de încredere din Ministere, Siguranţa Statului, S.S.I.; apoi un grup de legionari (neimplicaţi în crime şi abuzuri, desprinşi din punct de vedere ideologic de Sima). Marea masă a opiniei publice era categoric ostilă nemţilor şi adversară, în marea ei majoritate, lui Antonescu şi practicelor lui. Această masă constituia un piedestal potenţial pe care se putea conta, în momentul declanşării acţiunii.
Întrucât s-au înregistrat controverse privind iniţierea şi conducerea acţiunii, care este opinia Dvoastre, privind această chestiune controversată ?
Acţiunea conspirativă a fost pusă sub auspiciile M. Sale Regelui, în numele căruia se desfăşura tentativa. Iniţiativa şi dirijarea conspiraţiei a aparţinut Dlui Maniu. Coordonatorul şi centralizatorul întregii activităţi a fost dl. Grigore Niculescu-Buzeşti (n.r. - foto sus). El a fost cel care, convins de dl. Maniu, a îmbrăţişat ideia din anul 1942 (când încă nu făcea parte din P.N.Ţ.). Dl. Maniu l-a cunoscut în casa prinţului Ştirbey. (Dl. Buzeşti fiind prietenul şi în cele din urmă soţul fiicei D-lui Ştirbey – divorţată de Hiot).

Dl. Maniu avea pentru dl. Buzeşti o consideraţie deosebită şi o apreciere ieşită din comun, socotindu-l foarte serios, tenace, inteligent şi bine documentat şi îi rezerva misiuni viitoare de mare însemnătate. La rândul său dl. Buzeşti manifesta faţă de dl. Maniu un devotament vecin cu adoraţia, o fidelitate totală şi o admiraţie fără egal. Începând cu anul 1942, dl. Buzeşti (care avea calitatea de Director al Cifrului în Ministerul de Externe, mai târziu consilier) l-a ţinut pe dl. Maniu la curent cu toate informaţiile recepţionate la Minister, privind evoluţia situaţiei politice internaţionale, mersul războiului, atmosfera din ţările neutre şi „Aliate”, precum şi cu raporturile dintre Nemţi şi guvernul Antonescu. (De multe ori dl. Buzeşti îl consulta pe dl. Maniu dacă este sau nu cazul să aducă la cunoştinţa guvernului).
(Ică şi Gen. Antonescu) – anumite rapoarte, informaţii, comentarii, şi pe care le descifra din corespondenţa diplomatică a Ministerului. De asemenea, în mod discret, transmitea, din partea D-lui Maniu, prin curieri şi valize diplomatice, anumite indicaţii şi instrucţiuni destinate personalului diplomatic român din străinătate, devotat acţiunii d-lui Maniu, şi chiar românilor neîncadraţi în Ministerul de Externe, care se găseau expatriaţi în ţările neutre. După ce prin persuasiunea d-lui Buzeşti, M.S. Regele (şi anturajul său) a fost determinat să îmbrăţişeze (cu toată discreţia impusă de „pânda” lui Antonescu şi presiunea germană), teza d-lui Maniu, tot dl. Buzeşti a fost cel care a mijlocit întâlnirile secrete dintre M.S. Regele şi dl. Maniu (începând cu anul 1942) şi mai apoi, întâlnirile dintre Suveran şi dl. Pătrăşcanu.

Dl. Buzeşti a fost prezent la toate întâlnirile, discuţiile, negocierile, tratativele impuse de situaţie, cu partidele istorice, cu social-democraţii, cu comuniştii, cu militarii. Toate discuţiile, propunerile erau comunicate d-lui Maniu, care aviza. (Inclusiv măsura luată în ziua de 23 August 1944, orele 14, de arestare a Mareşalului şi a colaboratorilor lui – (cu putere de a opune rezistenţă), s-a decis după ce dl. Buzeşti a obţinut asentimentul D-lui Maniu pentru arestare). Asupra rolului jucat de Dl. Buzeşti este lămuritor comunicatul publicat de acesta în septembrie 1944 şi apărut în presă, (în urma unor interview-uri al unor participanţi la conspiraţie şi al unor comentariii contradictorii privitoare la lovitura de stat) în care îşi afirmă rolul de coordonator şi centralizator al acţiunii – fără a fi fost deszis de cineva.

În ce priveşte poziţia Dlui Iuliu Maniu (n.r. - foto stânga), în iniţierea, conducerea şi realizarea răsturnării de la 23 August 1944, literatura politică subiectivă ulterioară, (beneficiind de monopolul difuzării şi de maniera dictatorială de a interzice orice manifestare a neconformiştilor, lipsindu-i pe aceştia nu numai de posibilitatea de a-şi etala punctul de vedere dar chiar şi de libertate) – a elaborat, succesiv, mai multe variante, lipsite de temei şi chiar de seriozitate. Conform cu aceste versiuni apocrife: Dl. Maniu s-ar fi opus răsturnării de la 23 August 1944; Dl. Maniu s-ar fi opus construirii unui front comun de eliberare naţională; Dl. Maniu ar fi colaborat cu Antonescu, chiar şi cu Nemţii şi alte asemenea fantezii.

După ce, iniţial, Partidul Comunist Român, prin manifeste şi publicitate, s-a străduit să marcheze şi prezenţa lui, la organizarea şi realizarea răsturnării de la 23 August 1944, cu trecerea timpului a început să revendice actul: că ar fi fost iniţiat, condus şi realizat de Partidul Comunist; că acest partid ar avea meritul înfiinţării coaliţiei; că celelalte formaţii ar fi prestat o colaborare subsidiară, fortuită, de ultim moment, etc.

Pentru a invedera lipsa de temei şi seriozitate, a acestor teze, este suficient să se precizeze că: după însăşi afirmaţiile unanime ale susţinătorilor acestor teze, P.C.R. a fost de acord, a stăruit şi a emis chiar „ultimatum-uri” dlui Maniu să accepte preşedinţia guvernului de la 23 August 1944, (or, nu soliciţi unui adversar al acţiunii acest lucru!). Apoi: din întreg P.C.R., Dl. Lucreţiu Pătrăşcanu, primul, a luat cunoştinţă de arestarea lui Antonescu în ziua de 23 August 1944, la orele 20, iar prietenii Dlui. Pătrăşcanu au fost ulterior informaţi (Dl. Bodnăraş şi ceilalţi sau chiar unii din ceilalţi fruntaşi comunişti). Cert este că Dnii. Gheorghiu Dej, Groza, Maurer, ca să nu-i menţionăm decât pe aceştia, au fost informaţi prin comunicatul de la radio. S-au făcut şi alte afirmaţii, care abutizau la concluzia că răsturnarea de la 23 August 1944 ar fi meritul exclusiv al P.C.R.


Astfel într-un interview publicat în „România Liberă” la aniversarea unui an de la lovitura de stat, dl. Pătrăşcanu a declarat că textul proclamaţiei difuzate în seara de 23 august 1944, ar fi fost redactat de dânsul, în iunie 1944, într-o noapte, în plin bombardament, deodată cu decretele de amnistie şi graţiere. Realitatea e că proclamaţia a scris-o Dl. Gr. Niculescu-Buzeşti în ziua de 23 August 1944, între orele 18-19, la Palat. La apariţia interviului Dl. Buzeşti a vroit să desmintă declaraţia prin presă, însă a fost oprit de Dl. Maniu.

S-a mai afirmat, în presă şi în broşurile publicate ulterior că obiectivul vizat de P.C.R. (adică reprezentanţii lui) nu ar fi fost de acord cu un armistiţiu realizat de Antonescu, nici cu ultimele încercări făcute pentru a-l determina pe Mareşal să facă neîntârziat armistiţiul. Inexact! În ce priveşte realizarea unui armistiţiu, prin Antonescu, acordul era unanim. În acest senz, toate demersurile făcute (inclusiv trimiterea Dlui. George Brătianu şi a Dlui. Mihalache la Mareşal în dimineaţa de 23 August), se bucura de acordul şi sprijinul Palatului şi a tuturor formaţiunilor politice din conspiraţie.

Ceea ce acoperă în parte, adevărul – în ce priveşte atitudinea Dlui. Maniu faţă de P.C.R. şi activitatea lui anti-hitleristă, este: reticenţa Dlui. Maniu de a încheia cu P.C.R. un acord fără condiţii.
Dl. Maniu cerea P.C.R. (prin delegaţii trimişi de acesta) să afirme deschis dreptul României asupra Basarabiei şi Bucovinei de Nord şi să se angajeze, ca alături de ceilalţi militanţi anti-hitlerişti, să depună stăruinţe pentru recunoaşterea de către Uniunea Sovietică a acestui drept (şi în ultima fază, tragică pentru România, cel puţin ca problema Basarabiei şi Bucovinei de Nord să fie trecute sub tăcere, adică opoziţia să nu fie obligată să recunoască prin armistiţiu, ocuparea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord).
Deasemenia este adevărat că Dl. Maniu a refuzat să accepte intrarea în coaliţia democratică, a diferitelor formaţii pe care le socotea: fie nedemne de a se număra printre factorii reprezentativi ai opiniei publice (Tătărăscu, Răducanu, Ralea) – datorită colaborării compromiţătoare a acestora cu dictatura regală, - fie lipsite de forţă politică concludentă (Frontul Plugarilor, Madosz, Uniunea Patrioţilor „Apărarea Patriotică”).

Corneliu Coposu FOTO Arhivă
Vă rugăm să ne relataţi câteva elemente, privind acţiunea pregătitoare:
Pentru realizarea obiectivului capital urmărit: ieşirea României din Axă şi din alianţa militară hitleristă şi răsturnarea dictaturii, - în cei trei ani care s-au scurs de la intrarea României în război, s-au întreprins o serie de acţiuni guvernate de oportunitatea momentului.
S-a protestat împotriva activităţii guvernului, împotriva continuării războiului, împotriva înfeudării economiei româneşti la interesele Germaniei: s-au trimis memorii conducătorilor Italiei şi Germaniei, împotriva consecinţelor arbitrajului de la Viena; s-a desfăşurat o acţiune propagandistică orală, împotriva fascismului şi a ocupaţiei germane.
S-a procedat sistematic la erodarea prestigiului guvernului dictatorial şi sabotarea colaborării româno-germane. Pe plan extern s-a încercat stabilirea prin intermediari, a unor relaţii amiabile cu Guvernul Sovietic; s-au menţinut în permanenţă legăturile de informaţie şi consultare cu guvernul englez. S-au făcut nenumărate sondaje privind  perspectiva armistiţiului.
S-a obţinut aprobarea pentru negocieri oficioase între delegaţii „Opoziţiei Unite” din România şi o delegaţie investită cu depline puteri a „Aliaţilor” aflată la Cairo. A fost trimis cu plenipotenţa Dl. Barbu Ştirbey şi apoi Dl. Vişoianu, pentru negocierea armistiţiului (al cărui preambul a fost întocmit în întregime). Cu ocazia diferitelor întruniri cu caracter privat (singurele posibile la acea epocă) ca evenimente familiale (botezuri, nunţi, înmormântări), conferinţe literare, beletristici, expoziţii, s-au desfăşurat, în mod tacit o propagandă de dezavuare a războiului şi a „alianţei româno-germane”, întreţinându-se încrederea în victoria aliată.
(Ex.: cu ocazia dezvelirii monumentului ridicat din iniţiativa unui grup de ardeleni democraţi (fără deosebire de orientare politică) la mormântul lui George Coşbuc (1944 începutul anului) Dl. Ghiţă Pop, secretar general al P.N.Ţ. a rostit o alocuţiune deosebit de curajoasă, acuzându-l pe Antonescu de măcelărirea tineretului român într-un răaboi antipopular iremediabil pierdut şi somându-l să înceteze imediat războiul, retrăgând România din sistemul nefast de alianţe, care i-au cauzat catastrofa. (Cuvântarea rostită la cimitirul Bellu în faţa unei asistenţe compuse din circa două mii de persoane, nu a avut altă consecinţă decât o chemare la Siguranţă, a organizatorilor).
Pe plan extern: s-au dat asigurări guvernelor aliate (englez, american, sovietic) privitor la devotamentul opiniei publice româneşti pentru cauza aliată şi la caracterul anti-hitlerist al „opoziţiei unite”; s-a transmis guvernului sovietic intenţiile de colaborare amicală ale „opoziţiei”; s-a confirmat orientarea democratică şi ideologia partidelor din „opoziţia – unită”. În străinătate, activau conform indicaţiilor Dlui. Maniu, pe lângă guvernul englez, Domnii Dr. Cornel Bianu şi Pavel Pavel, Victor Cornea, Dimitrie Dimăncescu, George Beza, C. Vîrgolici, I. Opriş, S. Neniţescu, Petre Vulpescu, Mişu Solomon, Henri Marzcus, Liviu Artemie, G. Barer, Edik Şaraga, Riva Lehrner, Otto Schäffer, precum şi numeroşi diplomaţi români, care refuzaseră colaborarea cu guvernul Antonescu şi cu Nemţii, în frunte cu Dnii Citta Davilla, Dianu, Brutus Coste. La aceştia se adăugau diplomaţii din serviciul activ, care colaborau discret cu grupul Buzeşti din Ministerul Afacerilor Externe.
Aceşti români, respectând directivele transmise (de obicei prin curieri români, diplomatici trimişi în ţările neutre de Dl. Maniu, desfăşurau fie o activitate dirijată de comandamentele militare aliate, fie propagandă pe lângă oficialităţile şi mediul în care trăiau, în favoarea tezelor româneşti.
În interesul cauzei, Dl. Iuliu Maniu a purtat corespondenţă fructuoasă cu Dl. preşedinte Eduard Beneş, care, la solicitarea Dlui. Maniu a tratat direct cu generalisimul (atunci mareşal) Stalin, obţinerea unor condiţii favorabile pentru România, condamnată principial, prin hotărârea Marilor Aliaţi să suporte clauza „capitulării fără condiţii”.
Deasemenia a făcut intervenţii la Dl. Winston Churchill, şeful guvernului britanic, precum şi la numeroşi fruntaşi ai politicii engleze şi americane, prin mijloacele limitate de corespondenţă secretă, care îi stăteau la îndemână.
A ţinut permanentă legătură cu miniştri plenipotenţiari ai ţărilor neutre, aflaţi la Bucureşti.
În ce priveşte activitatea desfăşurată în ţară, memoriile de protest trimise guvernului, de Dl. Maniu în cursul războiului sunt edificatoare.
Dl. Maniu a făcut deasemenia diferite demersuri adresate guvernului, în interesul unor antifascişti persecutaţi sau condamnaţi, în favorul evreilor terorizaţi prin aplicarea legiuirilor antisemite.
Pe plan politic Dl. Maniu a intrat în legătură cu Palatul şi a avut nenumărate întâlniri clandestine cu M. Sa Regele şi anturajul său precum şi două întrevederi cu M.Sa Regina Mamă.
În cadrul acţiunii întreprinse, şi anume în perspectiva aplicării soluţiei a doua (răsturnarea guvernului prin forţă) Dl. Maniu a tratat personal cu un mare număr de ofiţeri superiori, pentru a se asigura de concursul lor. Între aceştia, Dnii. Generali Constantin Sănătescu, C. Niculescu, M. Racoviţă, Aurel Aldea, Ion Liteanu, Iosif Teodorescu, Anton din jandarmerie, Gen. Dr. Marinescu, Dnii. Colonei Ştefan Niculescu, Dămăceanu şi Şelescu, precum şi Dnii. Amiralul Gheorghiu, Amiralul Măcelaru, comadorul Mocanu din marină şi general Ermil Gheorghiu, comandor Abren din aviaţie. Pentru menţinerea legăturilor permanente cu militarii, au fost desemnaţi Aurel Leucuţia şi Corneliu Coposu.
Contactul cu partidele politice a fost asigurat: cu liberalii, prin Ion Hudiţă şi Virgil Solomon, cu socialiştii prin Em. Socor şi Gr. Graur, cu comuniştii (în primăvara anului 1944), prin I. Hudiţă, Aurel Dobrescu, C. Coposu, L. Venetu, M. Răutu, Gh. Zane, I. Stoichiţia, I. Teodorescu.
Pentru desfăşurarea unei strânse colaborări cu coaliţia din „opoziţia unită” Dl. Maniu avea întâlniri aproape săptămânale, cu Dl. Dinu Brătianu, în casa căruia a avut convorbiri cu fruntaşii liberali (Dnii. George Brătianu, Bebe Brătianu, Zamfirescu, Vîlsănescu, S. Nicolau, etc.)
Dintre socialişti a discutat, în mai multe rânduri, cu Dnii. Titel Petrescu, Voitec, Flueraş, Jumanca (care îl vizita pe Dl. Maniu foarte frecvent), Şerban Voinea, Dr. Schineanu, Adrian Dimitriu.
Dintre comunişti, întreţinea legături vechi (dinainte de 1940) cu Dnii. Pătrăşcanu, Ilie Cristea, Iustin Poruţiu, N.D. Cocea, Constantinescu-Iaşi, B. Silber, iar în timpul războiului, pe lângă aceştia a primit pe Dnii. Magheru, Bîgu, Ing. Ceauşu (Bodnăraş), Agiu, Pîrvulescu, Edith Marcovici, Rupeniam, colonel Precup. De asemenea a contactat, prin intermediari, pe Dnii. Foriş, Marquilies, Maurer.
Discuţiile de amănunt erau lăsate în grija Dlui. Gr. Niculescu Buzeşti, care a fost prezent la toate acţiunile, fie că era vorba de demersuri comune, fie că se trata bilateral cu anumite formaţiii sau organizaţii politice ori militare.
Din Ministerul Afacerilor Externe, Dl. Maniu a avut contact personal cu Dnii. Davidescu, Stoica, Niculescu-Buzeşti, Rădulescu Pogoneanu, Camil Demetrescu, Fl. Roiu, Oprişan, Petala.
Acţiunea pentru 23 August 1944 a fost ferm susţinută din afara partidelor  de Prinţul Ştirbey şi de Dnii. Sabin Manuilă, Ştefan-Mosorel, Ilie Papadache, Ciupercescu (ing. C.F.R.), Rică Georgescu, Ing. Popovici, Const. Vişoianu, general Rădescu.
Cu unii dintre fruntaşii atraşi în conspiraţie (cu ştirea dar fără asentimentul Dlui. Maniu) ca Gen. Mihail, Gen. Dombrowski, Gen. Potopeanu), Dl. Maniu a refuzat să ia contact personal, când i s-a cerut aceasta de către Palat.
În afara celor enumeraţi mai sus succint (din memorie şi însemnări sumare) numărul celor care au acţionat pentru reuşita răsturnării de la 23 August 1944 este mare. Menţiunile de nume sunt făcute după o ierarhie (subiectivă) determinată de aportul pe care l-au adus (conform unor constatări personale) şi datorită întâlnirii lor în diferitele etape ale acţiunii. Trebuie menţionat şi aportul pe care l-a avut tineretul naţional ţărănesc condus de Dl. E. Ghilezan, tineretul comunist, cadrele didactice universitare. (Cu unii profesori Dl. Maniu a avut întâlniri şi discuţii de colaborare. (Dnii. Danielopolu, N.G. Lupu, Grigore Popa, Parhon, Al. Rosetti, Moisil).
Ce reprezintă, în concret, cele două soluţii preconizate pentru ieşirea din impas ?
Cele două soluţii. În anii 1941-1942 s-au discutat diferite modalităţi pentru realizarea obiectivelor propuse. S-a examinat posibilitatea de a instaura în România un guvern de personalităţi considerate ca prietene ale Germaniei, Antonescu rămânând în continuare comandantul armatei. Se viza persoana dlui. George Brătianu, despre care se ştia că se bucură de aprecierea nemţilor. S-a ventilat apoi numele Dlui. Gigurtu, care era socotit în măsură să obţină agrementul Germaniei. La acest tip de formule s-a renunţat la sfârşitul anului 1942.
Începând cu anul 1943 singurele soluţii posibile şi realizabile au fost socotite (în cercurile Palatului Ministerului de Externe şi ale fruntaşilor „opoziţiei unite”: 1). Încheierea armistiţiului de către Antonescu. 2). Încheierea armistiţiului fără şi prin răsturnarea violentă a lui Antonescu. Trebuie menţionată aici ideia, venită din cercurile Palatului, în primăvara anului 1944 (după plecarea Dlui. Vişoianu la Cairo), că M. Sa Regele cu un grup de oameni politici democraţi, să plece clandestin din ţară, să aterizeze (după o prelabilă înţelegere) în liniile sovietice, de unde să emită o proclamaţie către Naţiune şi să infirme legitimitatea guvernului Antonescu. La această idee s-a renunţat imediat, fiind considerată ineficace, inoportună şi generatoare de complicaţii pentru ţară. Deasemenia s-a discutat paraşutarea (anunţată în prealabil) a Dlui. General Aurel Aldea, în spatele frontului cu mandat de la M.Sa Regele şi Blocul Naţional Democratic, pentru semnarea armistiţiului. Ideia a întrunit acordul, însă înaintarea vertiginoasă a trupelor sovietice, după prăbuşirea frontului la Uman, a făcut imposibilă realizarea ei.
M. Sa Regele, fruntaşii politici avizaţi, formaţiunile constituite în B.N.D. (după 20 iunie 1944) au fost de acord cu cele două soluţii şi cu constatarea că „tertio non datur”.
Soluţia I. avea toate şansele de reuşită. Antonescu avea autoritate şi prestigiu în armată; cunoştea potenţialul militar român şi german, amplasamentul trupelor, forţelor de care dispun germanii în ţară şi în vecinătatea frontierelor, forţele pe care le-ar putea antrena împotriva României. Motivarea ieşirii României din alianţa militară era suficientă: Nemţii nu-şi respectaseră angajamentul contractat faţă de Antonescu, retrăseseră flota 6 aeriană şi corpul 4 motorizat, destinate să apere Nistrul, spre frontul de nord.
Antonescu, în calitate de militar, acoperit politiceşte de B.N.D. ar fi putut realiza armistiţiul cu maximum de şanse de reuşită. (Acesta este motivul pentru care s-a insistat în acest scop).

Corneliu Coposu FOTO Mediafax
Soluţia a II-a. era concepută destul de romantic. În cazul refuzului net al lui Antonescu de „a-şi călca angajamentele luate faţă de Nemţi” şi de „a-şi expune onoarea militară”, trebuia procedat la arestarea lui (şi a câtorva căpetenii cu posibilitate de rezistenţă) şi înlocuirea guvernului său cu un guvern democratic, care urma să retragă ţara din alianţa politică şi militară încheiată cu Nemţii şi să încheie armistiţiul.
Greutatea realizării acestei soluţii consta în faptul că nu se asigura concurs militar aliat (aşa cum se preconizase la începutul discuţiilor de la Cairo) – deoarece din ultimele telegrame schimbate la Cairo rezultă că aliaţii nu pot trimite trupe paraşutate (cum cerea Maniu) pentru a se asigura reuşita loviturii. „Conspiraţia” nu dispunea în Capitală de forţe militare care ar fi putut să spirijinească răsturnarea, iar apropierea unor unităţi militare (comandate de militari devotaţi cauzei) nu putea fi făcută rapid şi nici pe neobservate. Apoi noul guvern compus din „neofiţi” (fără contigenţă cu treburile guvernamentale, cu operaţiile de Stat Major şi lipsit de informaţiile  indispensabile privitoare la forţele germane şi puterea lor de foc), risca să fie anihilat în câteva ore.
Se mai ridica întrebarea în ce proporţie va urma armata românească proclamaţia Regelui şi câţi comandanţi de unităţi vor continua să rămână devotaţi lui Antonescu. Desigur că trebuia să se ţină seama de apropierea armatelor sovietice, pentru ca represiunea germană, care părea sigură, să fie stânjenită. Dar din acest punct de vedere se manifesta îngrijorarea ca nu cumva armata sovietică apropiată, să oprească ofensiva, lăsându-i pe Nemţi să masacreze conspiraţia şi vârfurile ei (cazul de la Varşovia). Totuşi, altă soluţie logică nu exista. În această situaţie s-a decis ca în cazul când Antonescu persistă în refuzul său de a lua în mâna sa încheierea imediată a armistiţiului sau în cazul când se înteţeşte pericolul ca acţiunea pregătită să fie adusă (prin „Cavalerismul” şi imprudenţa lui Antonescu) la cunoştinţa nemţilor, să se pună în aplicare soluţia a II-a. În acest scop, la 21 August 1944, s-a decis (cu asentimentul Palatului şi B.N.D.), ca în noaptea de 26/27 August să se declanşeze lovitura.
În de asemeneai timp s-au dat dispoziţii unităţilor militare de la Giurgiu şi Piteşti să se apropie de Capitală, pentru ca în noaptea de 26/27 August să fie la dispoziţie. S-au stabilit şi măsuri strategice cu Gen. Iosif Teodorescu şi Col. Dămăceanu, în sarcina comandamentului militar al Capitalei.
Acest plan (insuficient pregătit şi nepus la punct), s-a dovedit a fi fără obiect, deoarece în urma atitudinii de ultimă oră (23 August 1944, orele 14) a lui Antonescu, se impunea riguros arestarea imediată a acestuia (pentru a nu avea timp să prevină pe Nemţi de eventuala intenţie de a înceta războiul şi pentru ca acesta să nu plece, aşa cum intenţiona (pe front).
S-a înregistrat afirmaţia că Dl. Iuliu Maniu ar fi refuzat în mod constant, înjghebarea unui front anti-fascist şi anti-antonescian. Ce puteţi să ne spuneţi despre aceasta ?
Dl. Iuliu Maniu a iniţiat şi a constituit „Opoziţia Unită„ din România, de la începutul dictaturii militare. S-a bucurat, din primul moment, de concursul nelimitat al d-lui. Constantin I.C. Brătianu. Ulterior s-au raliat la acţiune Social-Democraţii, prin Dnii. Titel Petrescu, I. Fluieraş şi Jumanca. La solicitările ulterioare, care i-au fost făcute de către diferite formaţii politice mai mici, care doreau să se integreze în lupta de opoziţie, dl. Iuliu Maniu a răspuns negativ, socotind, prin filtrul Dsale. etic, că anumiţi politicieni, implicaţi în dezastrul ţării, prin colaborarea lor cu dictaturile de tristă amintire, ca Dnii Tătărăscu, Ralea, Rădăceanu, nu au ce să caute paralel în conspiraţie. Domnnia sa le-a recomandat ca să acţioneze paralel, într-un front al foştilor sprijinitori ai dictaturilor, pentru de asemenea obiectiv, atenuând, în acest fel vinovăţia lor pentru dezastrul ţării, în convingerea că orice activitate de contracarare a dictaturii şi a colaborării fortuite cu Germania, este utilă cauzei. Se mai ridica şi problema discreţiei şi a încrederii în anumiţi oameni, care nu prezentau suficiente garanţii de consecvenţă.
S-a mai pus în circulaţie aserţiunea că Dl. Maniu ar fi refuzat să colaboreze cu Partidul Comunist.
Inexact! Dl. Iuliu Maniu a tratat cu diferiţi reprezentanţi ai Partidului Comunist. După cum se ştie, la 20 iunie 1944, Partidul Comunist Român a intrat în Blocul Naţional Democrat, constituit din Partidul Naţional-Ţărănesc, Partidul Naţional-Liberal, Partidul Social-Democrat şi Partidul Comunist. Acest Bloc a desfăşurat activitate comună, a realizat răsturnare şi a girat guvernul de armistiţiu, constituind în comun două guverne succesive.
Blocul Naţional Democratic s-a constituit la 20 iunie 1944 FOTO Arhivă Marin Pop
S-a afirmat că dl. Iuliu Maniu ar fi acceptat iniţial să prezideze guvernul, care urma să se instaureze după răsturnarea dictaturii, pentru ca în ultimul moment să revină asupra acestei hotărâri. De asemenea s-a mai afirmat că Dl. Maniu ar fi torpilat o înţelegere iniţială, care prevedea ca guvernul succesiv răsturnării să fie un guvern politic, alcătuir din fruntaşii opoziţiei?
Amândouă afirmaţiile sunt inexacte. Dl. Iuliu Maniu nu a acceptat, nici un moment, să prezideze guvernul de armistiţiu, deşi a fost insistent solicitat, în repetate rânduri, până în ultima clipă, atât de Suveran, cât şi de Dl. General Sănătescu, de toţi factorii de la Palat şi de toate partidele politice participante la conspiraţie, şi îndeosebi de Partidul Comunist. Domnia sa a expus M. Sale Regelui şi conducătorilor partidelor cu care colabora, motivul temeinic care face imposibilă această sarcină, precum şi părerea Dsale constantă că armistiţiul este un act militar, care trebuie prezidat de un guvern militar şi constituit exclusiv din militari. Formula girării guvernului de armistiţiu de către cele patru partide democratice constituite în Blocul Naţional Democratic, îi aparţine d-lui Maniu.
Puteţi să enumeraţi pe factorii principali ai răsturnării de la 23 August 1944? 
Este dificil şi prezumţios să citezi nume şi să stabileşti indirect cote de participare. Aş putea cel mult să menţionez persoanele pe care le-am întâlnit în diferite etape premergătoare. Consider că aportul de căpetenie, care este în afară de orice discuţie, revine M. Sale Regelui.
Dintre fruntaşii naţional-ţărănişti care au jucat rol de căpetenie, dând concurs nelimitat Dlui. Preşedinte Maniu, este cazul să înserez numele dlor. Ion Mihalache, Ghiţă Pop, Ion Hudiţă, Virgil Solomon, Aurel Leucuţia, Ilie Lazăr, Mihai Popovici, Cezar Simionescu, Lucian Stănculescu, N. Popescu-Zorică, dr. Nicolae Lupu, Aurel Dobrescu, Vasile Serdici, Victor Anca, Augustin Vişa, Corneliu Radocea, Emil Ghilezan, Mihai Răutu, Liviu Vânătu, Ion Răchiţan, Ieronim Stoichiţia, G. Măcărescu, Gh. Zane, N. Carandino, Ella Negruzzi, Şerban Ghica;

De la liberali, ştiu că au dat preţios concurs dlui Preşedinte C.I.C. Brătianu, Dnii Bebe Brătianu, C. Zamfirescu, M. Romniceanu, I. Vâlsănescu; de la Socialişti, dl. Titel Petrescu a contat pe sprijinul efectiv al dlor. Adrian Dimitriu, I. Flueraş, C. Jumanca, Şt. Voitec, Şerban Voinea, I. Schineanu;
De la comunişti au luat parte la acţiune dnii. Lucreţiu Pătrăşcanu, Constantinescu Iaşi, Emil Bodnăraş, C. Pîrvulescu, C. Agiu, I. Rupenian, E. Marcovici, B. Zileberg, Bîgu;
Dintre militari, au avut un rol decisiv generalii Sănătescu, Aldea, Iosif Teodorescu, Lazăr, Dombrowski, Mihail, Potopeanu, Amiral Gheorghiu, Anton de la jandarmi, Emil Gheorghiu din aviaţie, Boiţeanu, Eftimie, apoi coloneii Niculescu, Şelescu, Anton din Aviaţie, Mocanu din Marină, Ionescu Emilian, Gherghel, Udriski de la Palat, colonel Dămăceanu, cu un rol deosebit de important;
Din grupul de la Ministerul de Externe: Grigore Niculescu-Buzeşti, care aşa cum am arătat a fost şi coordonatorul activităţii şi despecerul de legătură dintre Dl. Maniu şi M. Sa Regele, între Palat şi formaţiunile politice şi între partidele politice, precum şi între opoziţia unită şi militarii din conspiraţie. Dl. Niculescu-Buzeşti a fost secundat cu temeritate de fidelii săi colaboratori: Victor Rădulescu-Pogoneanu, Camil Demetrescu, I. Oprişan, Fl. Roiu, Lăzărescu şi de grupul de diplomaţi aflaţi în străinătate: Alexandru Cretzeanu, Fr. Nanu, D. Dianu, Brutus Coste, C. Davilla; Desigur că o deosebită însemnătate a avut acţiunea întreprinsă de Prinţul Barbu Ştirbey şi Dl. Constantin Vişoianu, la Cairo.
De la Palat au participat la conspiraţie, în afară de adjutanţii M. Sale Regelui, prefectul Palatului Iorgu Ghica, directorul domeniilor Negel, Ion Mociony Stârcea, Ioaniţiu, Bălănescu. Există în Arhiva Ministerului de Externe un proiect întocmit în octombrie 1944, pentru instituirea „Ordinului 23 August 1944” în care figureză numele pe care le-am citat. În urma spargerii Blocului Naţional Democratic, instituirea ordinului şi decorarea participanţilor a fost amânată.

Corneliu Coposu, în anii' 90, alături de Doina Cornea si Ion Raţiu FOTO Arhivă
Cum s-au desfăşurat evenimentele la Palat în după amiaza zilei de 23 August 1944?
Imediat după arestare, în jurul orei 17, Dl. Grigore Niculescu-Buzeşti şi Dl. General Sănătescu, au trimis pe Dl. Iorgu Ghica, prefectul Palatului, la dl. Maniu la adresa pe care Domnia Sa o comunicase Dlui. Buzeşti, cu două ore înainte, atunci când Dl. Buzeşti a cerut dezlegare pentru aplicarea celei de a II-a soluţii (realizarea schimbării fără Antonescu şi împotriva lui) Dl. Ghica a raportat pe scurt arestarea Mareşalului şi a lui Mihai Antonescu precum şi demersurile făcute pentru imobilizarea şefilor executivi ai guvernului.
Totodată a transmis consemnul general că în aşteptarea reacţiunii germane, - pentru preîntâmpinarea căreia s-au luat măsuri – toţi fruntaşii din B.N.D. sunt invitaţi să se adăpostească, în timpul nopţii, de preferinţă la adrese necunoscute, (pentru a evita descoperirea lor de către Nemţi) – şi să se prezinte în zorii zilei (de 24 August) la Palat, la primul Consiliu de Miniştri. Dl. Ghica m-a întrebat unde ar putea să-i găsească pe Dnii. Dinu Brătianu, Titel Petrescu şi Lucreţiu Pătrşcanu, pentru a le aduce la cunoştinţă situaţia. I-am răspuns că Dl. Brătianu a părăsit Capitala, lăsând pe Dl. Bebe Brătianu ca reprezentant al său, până la reîntoarcerea lui de a doua zi şi că Dnii. Titel Petrescu şi Lucreţiu Pătrăşcanu vor putea fi găsiţi la orele 20 în apartamentul Dlui. Sabin Manuilă, din Bulevardul Schitu Măgureanu nr. 19, etaj 4, unde conform înţelegerii prestabilite, au întâlnire cu Dl. Maniu.
În conformitate cu consemnul, Dl. Iuliu Maniu (însoţit de mine) s-a prezentat la Palat în zorii zilei, în jur de ora 4. Acolo am aflat că în jurul orei 2, cei arestaţi au fost predaţi de Dl. General Sănătescu, unei echipe conduse de Dl. Emil Bodnăraş, ca să-i ascundă, sub pază, iar D-sa, cum am aflat mai târziu, i-a închis la locuinţa sa clandestină din str. Vatra Luminoasă, la Dna. Niculescu, de unde au fost apoi ridicaţi de Sovietici.
Întrebare: Care este, după cunoştinţa Dvoastre, aportul adus de formaţiile înarmate ale populaţiei, de gărzile patriotice şi în general de civili, la lichidarea rezistenţei germano-antonesciene din Capitală şi din ţară ?
Răspuns: Nu am cunoştinţă de nici un aport concret adus în zilele următoare răsturnării de către alte formaţiuni în afară de unităţile armatei noastre, a căror comportare eroică este demnă de o epopee.
Ce însemnătate atribuiţi actului de la 23 August 1944 ?
Însemnătate capitală. Este momentul istoric al unui început de eră nouă, actul de botez al unei epoci noi de democraţie, care nădăjduim că va aduce libertatea d mult aşteptată, prosperitatea şi independenţa neamului românesc.
-------------------------------------------
Notă CNSAS: Prezentul interviu, care urma să apară în ziarul „Dreptatea”, la 23 August 1945, a fost reţinut, în urma dispoziţiei exprese date de către Dl. Iuliu Maniu şi nu a mai apărut în presă. Dl. Iuliu Maniu şi-a motivat măsura luată pe considerent că nu este momentul să se analizeze, în presă, fazele şi culisele loviturii de Stat, într-o epocă în care ţara, secătuită de pierderile de vieţi omeneşti şi bunuri materiale, cauzate de războiul crâncen, purtat cu abnegaţie şi eroism, pentru înfrângerea definitivă a hitlerismului – se află în plin efort susţinut, pentru îndeplinirea obligaţiilor apăsătoare, contractate prin armistiţiu. Apoi, deteriorarea raporturilor dintre partidele politice, care au participat la răsturnarea dictaturii, a ascuţit sensibilitatea opiniei publice şi a incitat, de o manieră regretabilă, adversităţilor politice, oferind un cadru neoportun controverselor şi discuţiilor pe care le-ar putea antrena o desbatere publică asupra evenimentului abordat. Dsa. şi-a exprimat opinia că după instaurarea păcii şi normalizarea raporturilor politice, pe care le aşteaptă poporul român, va fi locul şi timpul pentru stabilirea concretă a meritelor şi aportului adus de către diferiţii factori, la pregătirea şi realizarea loviturii de stat şi pentru analizarea obiectivă, neafectată de sectarism politic, a acestei pagini glorioase din istoria neamului românesc.
Cota: ACNSAS, Fond Documentar, dos. D2, vol. 9, f. 307-326