duminică, 26 martie 2017

Gabriel Liiceanu. România actuală în o mie de cuvinte

România actuală în o mie de cuvinte
Sursa http://revista22online.ro/70261405/romnia-actual-n-o-mie-de-cuvinte.html
 
Aceasta e forma completă a discursului pe care l-am pregătit pentru alocuțiunea mea de miercuri, 22 martie din Parlamentul European, calibrată pentru cele 10 minute care ne fuseseră anunțate cu câteva zile înainte.

El conține și propozițiile la care a trebuit să renunț, deoarece președintele Comisiei, dl Claude Moraes (aripa social-democraților), mi-a întrerupt intervenția după 8 minute, în timp ce pe primul vorbitor, dl Tudorel Toader, l-a lăsat să vorbească 15 minute.

Domnule președinte, doamnelor și domnilor,


Știți basmul rusesc cu mănușa vânătorului pierdută iarna în pădure? În ea intră mai întâi să se-ncălzească un iepure, apoi o vulpe, apoi un lup, apoi un urs… Ei bine, mănușa vânătorului sunt minutele pe care le-a acordat LIBE (Comisia Juridică și de Libertăți Civile a Parlamentului European) discursului meu. Iepurele, vulpea, lupul și ursul reprezintă evenimentele din istoria actuală a României. Iar eu sunt, iată, în situația de a le înghesui acum pe toate în mănușa europeană a celor 10 minute cât trebuie să dureze speech-ul meu.

Nu aș fi venit aici, ca cetățean al unei țări de zece ani membră a Uniunii Europene, dacă nu mi-aș fi simțit valorile democrației sever amenințate. Aș intitula discursul pe care vi-l adresez România actuală în o mie de cuvinte și voi încerca să rezum situația din țara mea în cinci puncte.

1. Ceea ce ca țară ne-a adus pe ultimul loc în atâtea dintre clasamentele Europei estemarea corupțiecorupția la nivel înalt. Începând cu 2000, odată cu guvernul PSD al lui Adrian Năstase (prim-ministrul condamnat pentru corupție), corupția a devenit sistematică și „profesionistă”, parazitând an de an bugetul țării prin licitații trucate făcute în favoarea firmelor deținute de politicieni sau de familiile și acoliții lor. În ultimii 17 ani, țara s-a împărțit pe stăpâni regionali deținând funcții politice și administrative (au fost numiți „baroni”) , care s-au îmbogățit la nivel de zeci și sute de milioane de euro fără nici o justificare plauzibilă. Nimeni nu poate spune de câte miliarde de euro a fost jefuită România în acești 27 de ani…

2. Printr-un fericit concurs de împrejurări, de peste zece ani, a apărut Direcția Națională Anticorupție, condusă în ultimii patru ani de procurorul general Laura Codruța Kövesi. Această instituție a deschis câtorva mii de politicieni dosare de urmărire penală. Din bilanțul DNA pe 2015, rezultă că, în dosarele trimise în judecată, banii dați mită au fost de 431 milioane euro. În 2016, peste 800 de demnitari, printre care miniştri, parlamentari, magistraţi şi primari, au primit sentinţe finale pentru fapte de corupţie. Activitatea DNA a produs două efecte:
– a scos din circuitul infracțional câțiva corupți de mare anvergură și le-a amenințat, declanșând procedura de recuperare a daunelor, averile furate;
– a închis perspectiva îmbogățirii prin noi furturi.

3. Pe 11 decembrie 2016, coaliția PSD-ALDE a câștigat detașat alegerile parlamentare, cu voturile a doar 18% din totalul electoratului român. Nimeni nu a contestat acest rezultat. Deși condamnat penal cu suspendare și având un nou proces penal în curs, șeful PSD, Liviu Dragnea, și-a asumat funcția de Președinte al Camerei Deputaților. În timp ce șeful ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, aflat în proces penal pentru mărturie falsă și pentru favorizarea făptuitorului, a rămas, din mandatul anterior, Președinte al Senatului. Noul guvern – membrii lui au fost aleși nu după criterii de competență, ci de fidelitate personală necondiționată – a avut ca țel principal să-și scape de pușcărie pletora de penali. (20 dintre membrii Parlamentului român sunt urmăriți penal, trimiși în judecată sau condamnați.) De aceea, guvernarea PSD-ALDE a debutat printr-un atac frontal la adresa justiției. Ordonanța de urgență, dată de guvern în noaptea de 31 ianuarie, prin care erau dezincriminați condamnații penal, urma să-i scoată de sub rigorile legii în primul rând pe cei doi șefi de partide care conduc coaliția.

Acestea sunt faptele care au scos în stradă, vreme de peste o lună, sute de mii de oameni în toată țara. (Un rol fundamental în trezirea sentimentului civic al populației l-au avut câțiva jurnaliști de la publicațiile online, mai cu seamă Dan Tăpălagă și Cristian Pantazi de la HotNews.ro.) Ceea ce s-a manifestat de la o zi la alta, având la origine indignarea, a fost conștiința specifică democrației că orice individ e obligat moral și politic, indiferent de meseria lui, să-și exerseze funcția de supraveghetor al puterii, adică meseria supremă de cetățean.

4. Unde ne aflăm: n-am nici o îndoială că Liviu Dragnea, șeful PSD și actualul președinte al Camerei, precum și colegii lui de partid și coaliție, pentru a scăpa de pușcărie și pentru a-și salva averile, nu s-ar da înapoi de la nimic. Au demonstrat-o de-a lungul anilor, au demonstrat-o cu asupra de măsură în aceste două luni. De la președintele Iliescu (arhitectul mineriadelor din 1990) și până la actualul șef al PSD, trecând prin guvernările Năstase și Ponta (ex-prim-ministru, autorul unei teze de doctorat plagiate și judecat astăzi pentru fals și uz de fals intelectual), istoria noastră post-comunistă a făcut din România, jefuind-o fără scrupule, poate că cel mai năpăstuit popor din Uniunea Europeană. Acum, cei care ne-au adus în această situație vor să se bucure nestingheriți de averile făcute din furt, fără teama de a răspunde în fața legii. Nu le-a ajuns impunitatea parlamentară. Acum ținta numărul 1 sunt Parchetul General și DNA. Iată declarația explicită a șefului PSD: „Trebuie să ne concentrăm pe demiterea procurorului șef al DNA, pe demiterea d-nei Kövesi.”

5. Sigur, putem să ne pierdem în discuții oțioase și în detalii, dar uneori, în istorie, esențialul se reduce, ca în basme, la confruntarea dintre bine și rău. Pe de o parte, avem în România partidele politice, cu precădere cele care își spun, fără nici o acoperire, „socialiste”, și „oamenii de afaceri” generați de ele. Unicul lor țel acum este aservirea justiției.
Pe de altă parte, avem generația celor între 20 și 40 de ani, necontaminată de naționalismul lui Ceaușescu. De aici poate reîncepe totul. Reprezentanții ei – câțiva dintre ei se află în sală – sunt purtătorii valorilor democrației moderne, cei ce umplu de peste o lună stăzile României cu indignarea lor civic-neagresivă. Sunt inteligenți, dinamici și nu mai pot fi manipulați.
După cum poate știți, România are cea mai mare viteză medie de internet din Europa. Și ce legătură are asta cu recentele proteste de stradă care au uimit lumea și care pot constitui baza unui manual de democrație participativă? Are una evidentă. Cea mai rapidă conexiune de internet din Europa a produs nu o mobilizare enormă la un concert de rock, ci cea mai rapidă și solidă mobilizare a generației digitale a României pentru un scop comun, valabil oriunde pe lume: lupta împotriva corupției. Iar acest lucru a îmbrăcat forme de un civism desăvârșit: inventivitate și creativitate debordante (lozinci în românește, englezește, franțuzește, latinește; steagurile României și UE figurate la scara Pieței prin culori făcute din lumină), umor, tenacitate, non-violență, străzile rămase în urma manifestanților mai curate decât le face primăria, împrietenirea generațiilor, valul de afecțiune care s-a revărsat peste toți oamenii. Acesta nu mai e un tineret românesc pur și simplu, ci unul european, informat, care se exprimă și gândește european, care învață în Europa, care e acasă în Europa, care nu vrea să-și părăsească țara, dar care vrea să aibă o casă curată la el acasă. E de sperat că acest tineret va crea în curând un partid modern care, la viitoarele alegeri, va aduce lumea la vot și va înlocui astfel cel mai anacronic și mai vetust partid al României. Pentru acești tineri și pentru construcția lor viitoare am venit să vorbesc aici.

În concluzie – De câteva mii de ani, lumea civilizată pedepsește furtul și minciuna. În România, Partidul Social Democrat și guvernul desemnat de el vor să ne convingă, în secolul XXI, că cei care au sărăcit un întreg popor trebuie dezincriminați și lăsați în libertate. Pentru că refuzăm să ne întoarcem în peșterile istoriei și să închidem ochii la furtul și la minciuna instituționalizate, am ieșit acum o lună și jumătate în stradă. Și, dacă va fi nevoie, vom continua s-o facem.
***

Post Scriptum – Datorez în mod categoric o explicație privitoare la situația în care m-am pus când, în discursul meu de ieri de la Bruxelles, am făcut următoarea afirmație: «Acum, cei care ne-au adus în această situație vor să se bucure nestingheriți de averile făcute din furt, fără teama de a răspunde în fața legii. Nu le-a ajuns impunitatea parlamentară. Acum ținta numărul 1 sunt Parchetul General și DNA. Iată declarația explicită a șefului PSD: „Trebuie să ne concentrăm pe demiterea procurorului șef al DNA, pe demiterea d-nei Kövesi”.»

Lucrul pe care mi-l reproșez este de a fi dat statut de citat (inexact) ideii adevărate care se ascundea în el. Altfel spus, am exprimat un adevăr, dându-i însă, prin folosirea ghilimelelor, pretenția de exactitate, lucru pe care l-am întărit și prin folosirea expresiei „declarația explicită”. Acest lucru mi-l asum în mod public ca pe o eroare. Nu însă ca pe o minciună. N-am avut nici o clipă intenția de a deforma o realitate știind foarte bine că adevărul e în altă parte. În acest caz, și doar în acesta, aș fi mințit.

Care este însă originea acestei afirmații pe care, în fondul ei, o consider în continuare perfect adevărată, chiar dacă, în litera ei, inexactă?
Cu excepția zilelor în care se transmit campionatele de tenis, nu sunt un privitor de televiziune. Deschid rar, zapez și închid după cinci minute. Duminică, cu două zile înainte de a pleca la Bruxelles, am căzut peste o afirmație a lui Liviu Dragnea de la RTV. Desigur, nu mi-am luat notițe și, când am formulat textul, am exprimat poziția lui Dragnea în principiu și în sensul de ansamblu al propoziției pe care apoi am pus-o în mod abuziv în ghilimele, convins fiind – cum sunt și acum pornind de la tot comportamentul lui –, că ea exprimă „pe scurtătură” credința (și dorința) intimă a șefului PSD. Lucru pe care, după ce, întorcându-mă și vizualizând scriptul emisiunii, continui să-l cred.

Dragnea este întrebat ce crede despre „evaluarea” pe care ministrul Justiției, Tudorel Toader, o pune la cale în privința activității conducerii Parchetului General și al DNA. Și răspunde: „Aștept și eu ca și mulți români, punctul de vedere al ministrului Justiției. Dacă acel om a zis că face o evaluare (…), cred că va face o evaluare profesionistă și cred că ar trebuie să îl lăsăm să o facă.” Întrebat apoi dacă va susține o eventuală decizie a ministrului de a cere înlocuirea lui Augustin Lazăr și a Laurei Codruța Kövesi, Dragnea răspunde: „Despre ce decizie posibilă e vorba, doamnă? Să se desfacă România, sa intrăm într-un război, să închidem granițele, să facem vreo nenorocire? E vorba de două funcții. Cu aceste funcții sau fară aceste funcții, România nu crapă, nu se închide”.

Ei bine, de aici, de la aceste propoziții, mi-a rămas în minte că Dragnea își dorește atât îndepărtarea celor doi, cât și dispariția funcțiilor lor. Și repet, cred, pornind de la tot contextul politic în care trăim și de la felul în care, prin interpuși sau direct, Dragnea dă iama de două luni, împreună cu Tăriceanu, prin Codul Penal, că cele două funcții-cheie ale justiției din România sunt vizate în mod explicit de șeful PSD și șeful ALDE. Iar felul în care e demonetizată drama pe care ar reprezenta-o punerea în practică a acestei idei – prin compararea ei cu catastrofe mai teribile încă (desfacerea României, intrarea ei în război sau închiderea granițelor) – este un truc extrem de ieftin. Da, personal cred că dispariția acestor două funcții, care pentru Dragnea și toți cei corupți din jurul lui și din întreaga Românie ar fi o binefacere, pentru noi, cetățenii acestui stat, ar fi cu adevărat o calamitate. Da, trebuie să li se răspundă acestor politicieni – și, mă tem, cu domnul Băsescu în frunte, de vreme ce-și dorește la rândul lui s-o vadă pe Laura Codruța Kövesi cu cătușe la mâini (sau și de data asta mă înșel?) –, da, pentru România „fără aceste funcții”, România „crapă, se închide”. Ea va dispărea ca stat de drept. Și da, asta înseamnă că „va crăpa”.

Faptul că alt post de televiziune poate să dea replici ale lui Liviu Dragnea în care acesta spune în mod explicit alt lucru decât cel pe care tocmai l-am citat, nu dovedește, când e vorba de politicieni de formația lui, decât ușurința cu care spun mereu numai și numai ce-i slujește în clipa aceea. Niciodată adevărul. Majoritatea politicienilor noștri din asta trăiesc: mint în fața poporului, mint în fața anchetatorilor, sunt corupți și cinici. Sunt contorsioniști de profesie. Despre Ponta se spunea că te minte și când îl întrebi cât e ceasul. La el era o boală. La Dragnea este o abilitate scăldată în zâmbete calde.

În locul lui Liviu Dragnea și a posturilor de televiziune care trăiesc în mod sistematic din minciună, calomnie și dezinformare, nu m-aș grăbi să vorbesc despre minciună în cazul unuia ca mine. Aș vorbi de o „inexactitate”, de forma prescurtată pe care o îmbracă exasperarea în fața disprețului, a cinismului și, da!, a minciunii politicianiste. În locul lui Dragnea, aș scoate, de asemenea, din vocabularul meu, cuvântul „penal” care îl caracterizează, și m-aș feri să-l invoc îndreptându-l spre altul. Ca să zic așa e un bun câștigat care cu greu poate fi înstrăinat. Poate doar cu ajutorul colegilor din parlament și prin înlăturarea Laurei Codruța Kövesi din funcția de procuror șef al DNA…

Ceea ce mă uimește aflând ce zarvă s-a iscat imediat după prestația mea bruxelleză la diferite posturi TV arondate este felul în care discursul ținut de mine acolo a fost redus la o propoziție. Cum e cu putință ca o propoziție – profund adevărată în conținutul ei, chiar dacă inexactă în forma citată – să facă, o seară întreagă, obiectul acuzei de minciună într-o țară care trăiește de aproape trei decenii pe tonele de minciună deversate peste noi de către politicienii României și de mediile care-i slujesc? Se ascunde oare vreo minciună în analiza pe care am făcut-o României actuale? Și nu asta merită oare discutat? Ducându-mă la Bruxelles nu m-am dus nici ca filozof, nici ca scriitor, nici ca profesor nici ca reprezentant al oricărei meserii de pe lumea asta care se poate învăța. M-am dus ca reprezentând una dintre cele mai grele meserii existente în țările cu pretenții democratice: meseria de cetățean îndrăgostit de țara lui și de valorile europene pe care cei ce se bat cu pumnul în piept, clamând iubirea de patrie, le batjocoresc zi de zi.

Gabriel Liiceanu, discurs în Parlamentul European: România actuală în 1.000 de cuvinte

 /Cu un Comentariu de Dan Culcer/
  • Se va observa că Ion Iliescu nu este numit instigatorul mineriadelor ci «arhitectul mineriadelor» ( ca și cum mineriadele ar fi fost o construcție nu o deconstrucție a abia încropitei «democrații»). 
  • Se va observa că în lista guvernărilor catastrofale, cea a lui Traian Băsescu nu este pomenită ( nu am uitat jocul și locul lui Liiceanu în curtea monarhului Băse). 
  • Se va observa că nu se caută și sursele favorizante ale corupției, adică intervenția capitaliștilor străini care, din dorința de a acoli legea locală, au încurajat lăcomia naturală a politicienilor, deputaților, funcționarilor și i-au corupt, știindu-i dependenți și prost plătiți.Lanțul corupției este format din două ochiuri, corupătorul și coruptul.
  • Se va observa că deși declară că reprezintă sociatetea civilă, nimeni din acest conglomerat de asociații finanțate de neprieteni ai României, nu l-a delegat pe Gabriel Liiceanu să reprezinte conglomeratul, care nu are nici o legitimitate, nici morală, nici juridică.
  • Se va observa că naționalismul este mereu atacat de mulți terfelitori de profesie prin identificarea acestuia cu regimul ceaușist, cu schema ideologică de după 1964, produsă de institutul de istoria partidului. Identificarea este un fals intelectual și o murdărie morală. 
  • Naționalismul în România veche și actuală se revendică de la Eminescu, Iorga, Părvan, Mircea Eliade, Goga, Onisifor Ghibu și nu de la Ceaușescu, Ion Ardeleanu, de la scribi năimiți ca Nicolae Dragoș sau Dumitru Popescu etc. 
  • Necesitatea luptei contra corupției, indubitabilă, nu implică doar critica manevrelor actualului guvern. 
  • Se va observa că epoca Băsescu, de corupție tot atât de evidentă și generalizată nu a fost și nu e atinsă nici măcar cu floare. Atunci Liiceanu era orb sau purta ochelari de cal. 
  • Suntem cu totul de acord cu incriminarea corupției. 
  • Suntem de acord cu necesitatea protestelor în presă sau în stradă. 
  • Dar ar fi interesant să aflăm cum explică Liiceanu succesul electoral al corupților actuali. 
  • Eu propun stabilirea efectului de solidaritate între corupția la nivel înalt și cea la nivelul de bază. Iar această solidaritate s-a construit prin difuzarea ideologiei neoliberale,  care dă speranțe false peștilor mulți și mici, că se vor îmbogăți tot atât de ușor ca rechinii care au profitat de debandada anului 1990, cea care a favorizat redistribuirea frauduloasă a avuției colective în buzunarelor, în pungile membrilor «monstruoasei coaliții».
  • Această «monstruoasă coaliție» e constituită  din unii activiști comuniști, din cadre de nădejde ale securității anti-ceaușiste, din minoritari abili și din capitaliști de import, Coaliția ne-a condus la impasul social și identitar în care ne aflăm acum. /Comentariu de Dan Culcer/

"Nu aș fi venit aici ca cetățean al unei țări de 10 ani membră a UE dacă nu mi-aș fi simțit valorile democrației sever amenințate" - a spus Gabriel Liiceanu în fața Comisiei LIBE din Parlamentul European.
Îmi dați voie mai întâi să mă prezint, în 2-3 cuvinte.

Am, ca și dvs, o profesiune dobândită, mai precis, sunt profesor de filosofie la Universitatea din București, sunt scriitor, conduc una dintre cele mai importante edituri de știinte umaniste din România. Mai am o meserie, meseria pe care am dobândit-o din 1990, de la căderea comunismului: meseria de cetățean.

Voi vorbi aici în calitatea mea de practicant al profesiunii de cetățean; de altminteri, din 1990, primul an de la căderea comunismului, sunt membru fondator al Grupului pentru Dialog Social.

Reprezint așadar, prin vorbirea mea, societatea civilă.

Doamnelor și domnilor, știți pesemne basmul rusesc cu mănușa vânătorului pierdută iarna în pădure. În ea intră mai întâi să se încălzească un iepure, apoi o vulpe, apoi un lup, apoi un urs.

Ei bine, mănușa vânătorului sunt minutele pe care le-a acordat LIBE - Comisia discursului meu.

Iepurele, vulpea, lupul și ursul reprezintă evenimentele actuale din istoria României.

Eu sunt în situația de a le înghesui pe toate acestea în mănușa europeană a celor 10 minute, atât cât mi-a fost transmis acum dou-trei zile că va dura speech-ul meu.

Aș intitula discursul pe care vi-l adresez acum "România actuală în 1.000 de cuvinte".
Voi încerca să rezum situația din țara mea în 5 puncte:
1. Ceea ce ca țară ne-a adus pe ultimul loc în atâtea dintre clasamentele Europei este marea corupție. Corupția la nivel înalt.

Începând cu anul 2000, odată cu guvernul social-democrat (PSD) al lui Adrian Năstase, prim-ministru condamnat pentru corupție, corupția a devenit sistematică și profesională în Romania, profesionistă, parazitând an de an bugetul țării prin licitații trucate făcute în favoarea firmelor deținute de politicieni și de familiile lor și de acoliții lor. În ultimii 17 ani, țara s-a împărțit între stăpâni regionali, deținând funcții politice și administrative - au fost numiți baroni - care s-au îmbogățit la nivel de zeci și sute de milioane de euro, fără nici o justificare plauzibilă.
Nimeni nu poate să spună de câte miliarde de euro a fost jefuită România în acești 27 de ani.
2. Printr-un fericit concurs de împrejurări, de peste zece ani a apărut Direcția Națională Anticorupție (DNA), condusă în ultimii patru ani de procurorul general al cărui nume a devenit faimos în Europa, Laura Codruța Kovesi. Această instituție a deschis câtorva mii - mii de politicieni dosare de urmărire penală. Din bilanțul DNA pe 2015 rezultă că din dosarele trimise în judecată banii dați mită au fost de 431 milioane de euro. În 2016, peste 800 de demnitari - printre care miniștri, parlamentari, magistrați și primari au primit sentințe finale pentru fapte de corupție.

3. Pe 11 dec 2016, coaliția PSD-ALDE a câștigat detașat alegerile cu voturile a doar 18% din electorat. Nimeni nu are de gând să conteste și nu a contestat acest rezultat. Deși condamnat penal cu suspendare și având un nou proces penal în curs, șeful Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, și-a asumat funcția de președinte al Camerei Deputatilor, în timp ce șeful ALDE Călin Popescu - Tăriceanu, aflat în proces penal pentru mărturie falsă și pentru favorizarea făptuitorilor, a rămas, din mandatul anterior, președintele Senatului.
Romania are în clipa de față în fruntea Parlamentului, a celor două camere, doi oameni condamnați penal sau cu procese de urmărire penală. Noul guvern, membrii lui au fost aleși nu după criterii de competență, deja prestațiile lor ne-au făcut în câteva rânduri de râs, ci de fidelitate personală necondiționată. A avut ca țel principal să scape de pușcărie pletora de penali.

20 dintre membrii Parlamentului sunt urmăriți penal, trimiși în judecată sau condamnați. De aceea, guvernarea PSD-ALDE a debutat printr-un atac frontal la adresa justiției.
Ordonanța de urgență dată de guvern în noaptea de 31 ianuarie prin care erau dezincriminați condamnații penal urma sa îi scoata de sub rigorile legii în primul rand pe cei doi șefi de partide care conduc coaliția. Aici suntem și acesta este adevărul. Acestea sunt faptele care au scos în stradă, vreme de peste o lună, sute de mii de oameni în toată țara.


Un rol fundamental în trezirea sentimentului civic al populației l-au avut câțiva jurnaliști de la publicațiile online; mai cu seamă, Dan Tăpălagă și Cristian Pantazi de la HotNews.ro.
Ceea ce s-a manifestat de la o zi la alta, având la origine ingidnarea a fost conștiința specifică democrației, că orice individ este obligat moral și politic, indiferent de meseria lui, să îi exercite funcția de supraveghetor al puterii, adică meseria supremă de cetățean. Mai există una, mai înaltă, meseria supremă de Om. 

4. Unde ne aflam: nu am nici o indoială că Liviu Dragnea, șeful Partidului Social Democrat și actualul președinte al Camerei [Deputaților - n.r.], precum și colegii lui de partid și coalitie, pentru a scăpa de pușcărie și pentru a-și salva averile, nu s-ar da înapoi de la nimic. Au demonstrat-o de-a lungul anilor, au demonstrat-o cu asupra de măsură în aceste două luni.

De la președintele Iliescu, în anii 1990, arhitectul mineriadelor și până la actualul șef al PSD, trecând prin guvernele Năstase și Ponta - Ponta, ex-premierul, autor al unei lucrări de doctorat plagiate și judecat astăzi pentru fals și uz de fals intelectual istoria noastră post-comunistă a făcut din România, jefuind-o fara scupule, poate cel mai năpăstuit popor din Uniunea Europeană. Acum, cei care ne-au adus în această situație vor să se bucure nestingheriți de averile făcute din furt fără teama de a răspunde în fața legii.
Ținta numărul 1 a acestor oameni în România sunt Parchetul General și DNA. Iată declarația explicită a șefului PSD, rostită la un post de televiziune, săptămâna trecută: trebuie să ne concentrăm pe demiterea procurorului-șef al DNA, pe demiterea dnei Kovesi.
5. Uneori, în istorie, esențialul se reduce, ca în basme, la confruntarea dintre bine și rău. Pe de o parte, avem în România partidele politice, cu precădere, cele care își spun, fără nici o acoperire, socialiste și așa-zișii oameni de afaceri generați de ele.
Pe de altă parte, avem generația celor între 20-40 ani, necontaminată [dl Liiceanu este atenționat de președintele Comisiei să se concentreze pe concluzie, timpul a expirat - n.r.] de naționalismul lui Ceaușescu. De aici poate începe totul. Reprezentanții ei sunt purtătorii democrației moderne, cei ce umplu de peste o lună străzile României cu indignarea lor civic neagresivă. Sunt inteligenți, dinamici și nu mai pot fi manipulați. După cum poate știți, România are cea mai mare viteză medie de internet din Europa. Și ce legătură are asta cu recentele proteste de stradă, care au uimit lumea și care pot constitui baza unui manual de democrație participativă? Are una evidentă.

Cea mai mare rapidă conexiune internet a produs cea mai mare mobilizare enormă nu la un concert rock, ci cea mai rapidă și solidă a generației digitiale, valabilă oriunde în lume: lupta împotriva corupției."

22.03.2017 - 16:03 actualizat: 23.03.2017 - 14:41

Liderul PSD i-a trimis preşedintelui Comisiei LIBE o scrisoare în care susţine că declaraţia lui Liiceanu de miercuri privind intenţia social-democraţilor de a o demite de Laura Codruţa Kovesi este "falsă în totalitate".
"Mă văd nevoit să vă adresez această scrisoare întrucât unul dintre invitații la dezbatere, dl Gabriel Liiceanu, a făcut în discursul său următoarea afirmație la adresa mea: 'Iată declarația explicită a șefului PSD, rostită la un post de televiziune săptămâna trecută: 'trebuie să ne concentrăm pe demiterea procurorului șef al DNA, pe demiterea dnei Kovesi'. Vă supun atenției faptul că această afirmație a dlui Liiceanu este falsă în totalitate și nu reflectă în niciun fel realitatea din România. Nu am rostit niciodată această declarație și nici nu am făcut vreo altă afirmație în sensul sugerat de dl Liiceanu. Dimpotrivă, în toate declarațiile publice pe care le-am avut pe acest subiect nu am făcut nici măcar o sugestie din care să reiasă că dna procuror șef ar trebui demisă de la conducerea Direcției Naționale Anticorupție", afirmă Dragnea în scrisoarea transmisă, relatează Agerpres.
Şeful PSD mai scrie că formaţiunea sa nu a avut de gând și nu are de gând să ceară revocarea celor trei procurori șefi din România.
"Din punctul meu de vedere, faptul că unul dintre invitații români care au luat cuvântul la dezbaterea Comisiei LIBE și-a permis să mistifice în mod deliberat realitatea din România, cu scopul vădit de a-i dezinforma pe membrii comisiei, demonstrează cât de subiective și pătimașe sunt pozițiile celor care au criticat Guvernul României pentru faptul că a emis anumite acte normative ce aveau drept scop transpunerea în legislația penală a unor modificări enunțate în deciziile definitive și obligatorii ale Curții Constituționale. Prin urmare, vă rog să luați la cunoștință și să comunicați celorlalți membri ai comisiei falsitatea afirmației de mai sus a dlui Gabriel Liiceanu la adresa mea. De asemenea, vă rog să luați act de faptul că Partidul Social Democrat nu și-a propus și nu își propune să facă demersuri în sensul demiterii persoanelor care conduc instituțiile din domeniul Justiției", a subliniat Liviu Dragnea.
Şefa DNA, Laura Codruța Kovesi, și Procurorul general al României, Augustin Lazăr, sunt evaluaţi în prezent de Ministerul Justiţiei, în contextul OUG 13 şi a anchetei declanşate asupra modului în care a fost adoptată aceasta.
Întrebat în ce stadiu se află evaluarea lui Lazăr și Kovesi, ministrul Tudorel Toader a susținut, la Bruxelles, că în câteva zile va da un răspuns: "Eu nu am spus că îi decapitez sau că insist cu decapitarea. (...) Mai așteptați două — trei zile și vă dau răspunsul".

http://www.parlamentor.ro/youth-parlamentor/dragnea-catre-presedintele-comisiei-libe-a-pe-declaratia-lui-gabriel-liiceanu-falsa-in-totalitate-7130

vineri, 24 martie 2017

I.L. Caragiale: „să nu ne mai facem inimă rea și spaimă gândindu-ne că lumea româneasca ar fi mai stricată decât altele!”

I.L. Caragiale: „să nu ne mai facem inimă rea și spaimă gândindu-ne că lumea româneasca ar fi mai stricată decât altele!”

„Încotro, Alecule?”
Astfel își începea Ion Luca Caragiale o scrisoare adresată lui Alexandru Vlahuță, prietenul său bun alături de care a lucrat la „Timpul”. Epistola, datată 1894, a fost redescoperită de „Magazin Istoric” și publicată în 2012.
Un text mai actual decât oricând, în care Caragiale îi răspunde, cu umor, inteligență și patriotism nedisimulat dezamăgitului de tot și de toate, Vlahuță.
Epistola lui Caragiale este nu doar o încercare de ridicare a moralului „fratelui Vlahuță”, ci și un elogiu adus virtuților neamului românesc „nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frântă”. Un neam despre care, spunea Caragiale, „încă nu crede în dreptate; încă nu poate scoate din sânu-i pe cine să-i poată comanda; înca nu știe de cine să asculte – fiindcă nu are deocamdată încredere în nimeni…”
Pe același ton optimist, lipsit de încrâncenare sau cinismul ironic pe care l-a abordat în operele sale, Caragiale îl liniștește astfel pe destinatarul scrisorii: Să se piarză neamul românesc! – Auzi dumneata! … Dar să ne temem că are să se prăpădească, să se piarză, așa de azi pe mâine, până nici nu s’a ridicat încă bine ‘n picioare, un neam de zece milioane!…”
P.A./V.V.
.
.

Frate Vlahuță,
De ce să ne facem spaimă și inimă rea degeaba? La noi nu e nici mai multă nici mai puțină stricăciune decât în alte părți ale lumii, și nici chiar nu s’ar putea altfel. Calitățile și defectele omenești sunt pretutindeni aceleași; oamenii sunt peste tot oameni. Limbă, costume, obiceiuri, apucături intelectuale și morale, religiuni – precum și toate celelalte rezultate ale locului unde au trăit, ale împrejurărilor prin care au trecut – îi pot arăta ca și cum s’ar deosebi mult cei dintr’un loc de cei dintr’altul; ei însă, în fondul lor, pretutindeni și totdeauna sunt aceiași.
.
Nu există pe pământ speță zoologica mai unitară decât a regelui creațiunii. Între un polinezian antropofag și cel mai rafinat european, altă deosebire hotărâtă, nu există decât modul de a-și găti bucatele. Nici un neam de oameni nu-i mai bun sau mai rău, nici unul mai inteligent ori mai prost; unul e mai așa, altul mai altminterea; dar, la urma urmelor, toți sunt la fel. Zi-le oameni și dă-le pace!
.
Așadar, să nu ne mai facem inimă rea și spaimă gândindu-ne că lumea româneasca ar fi mai stricată decât altele. Nu, hotarât; neamul acesta nu e un neam stricat, e numai nefăcut încă; nu e pân’acum dospit cumsecade. E încă nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frântă; încă nu crede în dreptate; încă nu poate scoate din sânu-i pe cine să-i poată comanda; încă nu știe de cine să asculte – fiindcă nu are deocamdată încredere în nimeni… Fript cu lapte, suflă și ‘n brânză. N’a ajuns să cumpănească bine ceea ce i se pune împotrivă; și astfel încă nu înțelege că în mâna lui ar sta să-si îndrepteze soarta și să dispună apoi de ‘ntregul de ea – precum e drept și precum are să și fie odată.
.
În fine, nu are încă destulă îndrăzneală să-și răfuiască socotelile cu „binevoitorii lui epitropi”. Dar cu vremea, trebuie să vină și asta; trebuie să vină și înțelegerea fără de care nu poate fi o națiune sigură de avutul ei, nici de onoarea, nici de viitorul ei.
.
Românii sunt astăzi un neam întreg de peste zece milioane de suflete, având una și aceeași limbă (nu ca s’o lăudăm noi), extraordinar de frumoasă și de… grea, având un mod de gândire deosebit al lui, o comoara neprețuită de filosofie morală, de humor și de poezie – cu atât mai originală avuție cu cât este un amestec de moșteniri și de dobândiri antice, grecești, slave, orientale și altele, pecetluite toate cu netăgăduita lui nobila peceție românică, latină, care-l arată bun și netăgăduit stăpân al lor.
.
Din această stăpânire seculară a lui rezultă și puterea nebiruită de asimilare a acestui popor, ce încă d’abia pe departe încep a-și simți importanța în lumea europeană. Și de aceea, este așa greu de ‘nțeles teama ce o au unii de „înstrăinarea neamului românesc”, „de alterarea spiritului național”, de… „pierderea românismului”!
.
Să se piarză neamul românesc! – Auzi dumneata! … Dar să ne temem că are să se prăpădească, să se piarză, așa de azi pe mâine, până nici nu s’a ridicat încă bine ‘n picioare, un neam de zece milioane!…
.
De ce?… Fiindcă un Fănică oarecare, sec, n’are destul respect pentru antemergătorii progresului nostru cultural?… fiindcă un muțunache maimuțește apucăturile și tonul de boulevardier parisien?… fiindcă inteligențe tinere își risipesc zadarnic vremea în a critica, în loc să și-o întrebuințeze în a face mai bine decât au făcut aceia pe care îi critică?… Tânăr, bătrân, face omu, individual, ce-i place și ce știe face… Ei, și? Aici nu e vorba de ce-i place unuia sau altuia să facă; e vorba de ce poate face o lume întreagă… Și lumea își vede înainte de mersul ei; facă oricine ce-o pofti… Cine nu merge cu ea înainte și stă, cu gândul la sine – să-și facă în ceafă cărarea, să critice tot fără a face nimica, să tâfnească de necaz că alții au făcut ceva înainte-i ori că alții vor însemna ceva pentru dânsul – acela își crede ziua lui eternă; și, mâine, lumea o să fie departe de el înainte, și el o să se afle înapoi, departe de ea.
.
Ba, adesea, lumea trebuie să dea câțiva pași înapoi, ca să-și ia vânt spre a merge mai sigur înainte. Vai de cel ce n’a luat seama la mișcarea ei prudentă!… se va găsi rătăcit, că s’a bizuit a merge cu capul înainte fără socoteala.
.
Oamenii toți mor; unii mai de timpuriu, alții mai târzior… Dar, toți mor; dar numai unii îmbătrânesc: aceia cari nu simt că lumea merge și că omul nu trebuie să se înțepeneasca ‘n călcâe pe loc, ci trebuie să se lase dus, în pasul lumii. De aceea vedem atâția tineri bătrâni și atâția bătrâni tineri… atâția zdraveni și verzi până la chemarea de sus și atâția ofiliți și muceziț înainte de a fi legat rod…
.
Să se prăpădească neamul românesc? Dar întoarcă-se Oltul și Mureșul de-a’ndăratelea către obârșia lor în creerii munților Cicului, neamul românesc tot el, neam românesc va fi, lucrând cuminte, așteptând cu răbdare vremea când să dea și el culturii și civilizației europene concursul lui specific, pe cât va fi fost înzestrat pentru asta de Pronia cerească- fiindcă oricum ne-om învârti și ne-om răsuci noi oamenii, legile care stăpânesc mersul omenirii tot în mâna Proniei cerești sunt și trebuie să rămână; căci a puterii acesteia nepătrunse de noi este și omenirea o arătare.
.
Fie dată în omenire parte cât mai frumoasă și neamului românesc!
Dumnezeu să te țină în sfânta lui pază!

Al tău vechiu,
Caragiale

Ion COJA. Carte pentru dumirire și îndreptare. Fii naționalist !

Fii naționalist!

Prezint, în cele ce urmează, un compendiu al ideilor și faptelor esenţiale care, după părerea mea,  trebuie cunoscute și înțelese de orice tînăr din România doritor să priceapă pe ce lume trăieşte şi, eventual, chiar să schimbe ceva din această lume, potrivit aplecării înnăscute a omului de a se face util comunităţii în care trăieşte: cea locală, cea naţională, cea planetară. Pretind celor ce vor încerca să respingă şi să combată ideile de mai jos, să nu facă asta înainte de a aprofunda cu bună credinţă întreg textul care urmează.
Nu urmăresc să răspândesc aceste idei pentru ca în numele lor să se producă o reacţie politică. Ci doresc ca aceste idei să fie prezente în mintea tinerilor ca ipoteze, ca păreri pe care, în timp, să le verifice când vor putea. E bine să nu piardă din vedere aceste ipoteze atunci când analizează fenomenele şi evenimentele din jurul lor. Și mai ales atunci când vor încerca să găsească soluții problemelor cu care se confruntă.
Aceste idei ilustrează punctul de vedere naționalist din care ne propunem, în mod deliberat și programatic, să cercetăm și să apreciem lumea în care trăim.
1. Fii naționalist!
Naționalist în limitele adevărului. Nu ne temem de adevăr! Dimpotrivă, ca popor, noi suntem interesați de căutarea, aflarea și rostirea adevărului.
A fi naţionalist înseamnă să pui deasupra oricărei idei politice imperativul supraviețuirii ca neam, ca națiune, ca stat! O supraviețuire în demnitate și prosperitate. Salus Patriae suprema lex! Acest imperativ – Salvarea Patriei este legea supremă!, considerăm că este firesc și justificat să guverneze viața politică în toate comunitățile naționale de pe fața pământului. Supraviețuirea și creșterea demografică de calitate este ținta naturală, firească, de la Dumnezeu lăsată pentru fiecare soi de ființe! Deci și pentru om!
Naționalismul nu are nimic de ascuns. Este singura ideologie care poate fi promovată în respectul deplin al adevărului. Ca naționaliști, nu ne temem de adevăr! Dimpotrivă, fiind preocupați de edificarea și creșterea noastră ca națiune, suntem interesați de aflarea și rostirea adevărului. Numai pe adevăr se poate întemeia ceva durabil.
Politica interesului comunitar, național, pune deseori în adversitate persoane și popoare. În asemenea cazuri, cel puțin una din părți, dacă nu cumva amândouă, se fac vinovate de păcatul de a concepe politica interesului național în afara respectului pentru adevăr, pentru dreptate. Fac, din această perspectivă, afirmația cea mai importantă pentru liniștea și elanul sufletesc al politicianului român tînăr și idealist, pornit să se pună în slujba Neamului, dar și a lui Dumnezeu: între interesele Neamului românesc și respectul adevărului nu există nicio contradicție, nicio incompatibilitate. Atâta vreme cât ne vom ține aproape de obiectivele social-politice formulate de ideologii naționalismului românesc, în frunte cu Mihai Eminescu și Corneliu Zelea Codreanu, vom avea de partea noastră deopotrivă argumentul adevărului istoric și argumentul legitimității.
În rezumatul cel mai succint, obiectivele noastre pot fi cuprinse prin formula eminesciană:
„Chestiunea de căpetenie pentru istoria și continuitatea de dezvoltare a acestei țări este ca elementul românesc să rămână cel determinant, ca el să dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, înclinările lui oneste și generoase, bunul lui simț, c-un cuvînt geniul lui să rămâie și pe viitor norma de dezvoltare a țării și să pătrundă pururea această dezvoltare.”
Așa cum au fost ele formulate până acum de gânditorii și luptătorii pentru ideea națională, obiectivele autentic românești nu lezează drepturile legitime ale altor comunități sau popoare, nu contrazic morala creștină, nu se abat de la principiile justiției. Preluarea și promovarea acestor obiective nu riscă să pună pe cineva, cu atât mai mult pe un tînăr, în situația de a se dezice de ceea ce Dumnezeu a sădit mai bun în el.
Ca români, nu vă temeți de aflarea și rostirea adevărului! Așa cum se tem alții! Nu puțini! În fața lui Dumnezeu, a celorlalte seminții și a propriei noastre conștiințe, nu avem nimic de ascuns! Dimpotrivă, în numele adevărului avem de corectat sau infirmat, prin dovezile cuvenite, o sumedenie de calomnii și neadevăruri puse în circulație pe seama noastră, a românilor. De asemenea, importante fapte și evenimente istorice așteaptă să ne facem datoria față de ele și să fie scoase din întunericul uitării ori al ocultării, pentru a fi puse în circuitul valorilor publice, universale.
Sunt, din păcate, multe popoarele a căror istorie consemnează evenimente pentru care urmașii de azi au toate motivele să se rușineze, să-și pună cenușă în cap și să prezinte scuze altor popoare. Recunoașterea publică a acestor vinovății este un pas pentru care omenirea trebuie să se pregătească sufletește și mental. Procesul globalizării, acceptabil și benefic chiar în anumite limite, impune cu necesitate instaurarea unui climat inter-națiuni de încredere, de armonie și colaborare, de concordie. Recunoașterea cu seninătate a greșelilor trecutului face parte din preliminariile unei globalizări în armonie și bună înțelegere. Un examen lucid al trecutului istoric românesc ne pune pe noi, naționaliștii români, în situația reconfortantă de a nu înregistra abuzuri sau daune majore aduse de înaintașii noștri altor popoare, unor comunități umane. Nu a fost lipsită de greșeli și păcate istoria noastră, dar aceste greșeli sunt mai ales față de noi înșine, față de politica autentică a interesului național, pe care deseori am abandonat-o ori am conceput-o greșit.  Sau am trădat-o…
Pe parcursul unei istorii milenare, românii nu au practicat niciodată adversitatea sistematică (și tâmpă!) față de un popor sau altul, față de vreo țară. Iar când neprevăzutul istoriei i-a pus pe români în situația de ocupant al unui teritoriu străin, românii s-au comportat remarcabil de demni, de reținuți în a produce suferinţe Celuilalt. La fel, față de prizonieri. În general, față de adversarul învins, aflat oareșicum la discreția învingătorului, românii s-au purtat cu un fair play pe care istoriografii români nu s-au învrednicit să-l evidențeze cum se cuvine, iar istoricii străini l-au ascuns metodic.
Noi, românii, avem o poziție privilegiată față de adevăr. O datorăm părinților și înaintașilor noștri. Ea trebuie să inspire politicianului român deopotrivă încrederea în sine, în cei pe care îi reprezintă, ca și obligația de a trata de la egal la egal cu oricine! Nu avem niciun motiv real pentru a ne fi rușine de noi, ca români!
Avem toate motivele ca să ne vindecăm de complexul de inferioritate de care suferă mulți politicieni și intelectuali de-ai noștri, mai sărăcuți cu duhul, în relațiile lor cu alte culturi, cu alți politicieni sau intelectuali, străini. Consemnăm și subliniem obligația de a combate cu seninătate și fermitate mulțimea de interpretări și comentarii asupra istoriei noastre, asupra firii poporului român, concepute cu rea credință, cu rea voință, nu din ignoranță, ci, de cele mai multe ori, cu program de denaturare a adevărului istoric. Elaborarea și propagarea unor interpretări voit false, defăimătoare, neconforme cu realitatea, cu adevărul, este expresia și efectul unui anti-românism tot mai vizibil, mai bine organizat, mai profesionalizat…
De aceea, din decalogul nostru nu poate lipsi conștientizarea, demascarea și combaterea anti-românismului! Un imperativ de maximă actualitate și urgență.
Problema națională trebuie aprofundată cu prioritate, deoarece lumea de azi și de mâine pune fiecare popor și fiecare țară în conflict de supraviețuire cu alte popoare și mai ales în adversitate cu politica de globalizare. Dacă această adversitate se va tranșa în favoarea mondializării, a globalizării, asta va însemna dispariția statelor naționale, a raselor și națiunilor, în favoarea unui model uman așa zis multi-rasial și multi-cultural. Acest model promovează amalgamul cultural și al raselor, dispariția identității naționale.
În mod paradoxal, față de lumea animală atitudinea considerată a fi cea mai corectă este atitudinea ecologică, de protejare și prezervare a raselor, a speciilor, de salvare a acestora cu eforturi oricât de mari dacă este cazul. O grijă specială este acordată identificării și înmulțirii exemplarelor care ilustrează cel mai bine atributele rasei, ale speciei sau clasei respective de ființe.
Pe plan uman însă, ideea de a păstra puritatea și identitatea rasială este considerată o idee retrogradă, chiar criminală. Și asta pentru că se consideră, în mod fundamental greșit, că preocuparea pentru ideea și idealul de puritate etnică sau rasială ar fi de sorginte nazistă! Ba unii afirmă chiar că este ideea responsabilă de hecatomba umană din cel de al Doilea Război Mondial!
Nimic mai fals decât această abuzivă reductio ad Hitlerum, în care avem  motive să vedem o diversiune grosolană, orientată împotriva progresului uman autentic. Teoriile așa zis rasiste sunt mult mai vechi şi au autori diverși, englezi, fracezi, americani, evrei, germani, unii dintre ei deosebit de serioși ca metodă științifică. Inclusiv autori asiatici. Nazismul este un accident istoric, nu poate fi luat în serios pentru a discredita o teorie care are justificarea ei în absolut! Nazismul nu a inventat rasismul, ci l-a compromis sau, mai probabil, nazismul a fost invocat pentru compromiterea cercetării ştiinţifice a raselor umane. A fi împotriva conservării raselor și etniilor, în forma în care rasele au ajuns în epoca modernă, înseamnă a fi împotriva naturii și a lui Dumnezeu.
Prin epoca modernă înțeleg epoca în care popoarele și statele ajung să conștientizeze și să practice planificarea istoriei, încercând să reducă rolul hazardului, al întâmplării în Istorie! Planificarea istoriei nu se poate face fără transparență și consens. Ideea de protecție și consolidare etnică, rasială, trebuie să fie unul dintre consensurile majore și definitorii ale lumii moderne.
Firește, ca orice lucru omenesc, naționalismul (inclusiv rasismul „pozitiv”) a cunoscut și el forme denaturate, aberante chiar, în numele său au fost săvârșite abuzuri și excese care au sfârșit prin a compromite ideea. Ea trebuie reluată cu seninătate și luciditate. Iar primul gest va fi unul reparatoriu față de victimele falsului naționalism. Așadar, afirmarea ideii naționale trebuie să includă condamnarea exceselor șovine, a falsului naționalism, a naționalismului agresiv, de paradă etc. Sunt multe formele sub care naționalismul a degenerat, de cele mai multe ori cu intenția de a compromite ideea națională. În acest scop, ca prim pas, va fi să ne folosim corect de cuvinte re-punând în circulație cuvîntul șovin, respectiv șovinism. Cuvîntul șovin, șovinism a dispărut din vocabularul mass mediei în ultimii douăzeci de ani, fiind folosit cu acest sens peiorativ cuvîntul naționalism, ca sinonim al lui șovinism! Vedem în acest fapt aparent mărunt o dovadă  în plus a conspirației împotriva ideii naționale, a strădaniei nelegiuite de a compromite naționalismul… De amploarea și eficiența acestei diversiuni ne dăm seama din faptul că nu s-a dat în acest sens niciun ordin expres, vizibil, transparent, ci au fost folosite căi de comunicare oculte, ascunse de opinia publică, ordine la care s-a supus întreaga massmedia, cu o unanimitate îngrijorătoare.
Suntem patrioți, aceasta fiind chiar o obligație constituțională, iar cei mai norocoși dintre noi sunt naționaliști. Dar nu suntem șovini! Dimpotrivă, vedem în șovinism atitudinea cea mai păguboasă pentru idealul naționalist, iar în plan strict uman șovinismul este o dovadă de precaritate intelectuală, de stupiditate.
Ar trebui să distingem net între rasism și șovinism. Din păcate cuvîntul rasism a fost încărcat pe nedrept cu un noian de conotații negative. Din această pricină folosirea cuvîntului rasist cu sens neutru, chiar pozitiv, ridică unele dificultăți. Poate că ar fi cazul să apelăm, pentru o vreme, și la câteva sinonime posibile, precum etnicism, etnocentrism sau chiar rasialism… Înțelesul acestor cuvinte: concepția potrivit căreia diversitatea rasială este o podoabă și o binefacere pentru omenire, este expresia ideii de bine și de frumos care a guvernat Creația. Rasele trebuie prezervate și ocrotite, iar programele și politica de metisare a raselor trebuie declarate crime împotriva umanității. Nota bene: pare de domeniul evidenței faptul că există asemenea politici și programe de metisare a raselor, de corcire a umanității. Mai greu de identificat sunt autorii acestor programe. Printre promotorii de serviciu, scenariștii filmelor de la Hollywood, din ultimii 40-50 de ani, care lucrează cu metode și șabloane evidente pentru specialiști, dar pentru publicul larg deosebit de eficiente…
În mod apăsat subliniem că la nivelul individului atribuim și recunoaștem ființei umane dreptul și totala libertate de a se însoți cu persoane de altă rasă, de altă etnie, dreptul firesc de a da astfel naștere unor urmași a căror demnitate de ființe umane nu poate fi nicicum pusă la îndoială sau diminuată. Nu descurajăm asemenea relații, dar nu admitem politica de încurajare, promovare sau provocare a metisajului etnic sau rasial.
Societatea așa zis multi-culturală și multi-rasială spre care vor unii să ne îndreptăm va fi o abdicare de la demnitatea și frumusețea ființei umane! Politica așa zis anti-rasistă este fals umanitaristă, ea a fost lansată și promovată de cercuri și structuri oculte, obsedate în fapt de un exclusivim rasial, violent șovin, vecin cu demența, cu paranoia!
Promotorii anti-rasismului de după al II-lea Război Mondial se dovedesc a fi în fapt activiștii unui șovinism dezgustător, ai unui exclusivism etnic și religios criminal, împins până la genocid. Un genocid deseori subtil, insesizabil, așa cum s-a desfășurat până acum genocidul complex, pe multe căi practicat, împotriva rasei albe, a indo-europenilor, a creștinilor. Afirm cu toată seriozitatea că problemele grave pe care le are demografia popoarelor europene, ale așa zisei rase albe, nu sunt întâmplătoare, nu sunt datorate unor cauze scăpate de sub control, ci sunt provocate, sunt planificate la nivelul unor structuri de putere planetare și oculte, criminale.
Rasele și etniile, „neamurile” cu care Dumnezeu a binecuvîntat omenirea, sunt egal îndreptățite la existență și prosperitate în demnitate. Deplângem și respingem orice iluzie și amăgire de sine a celor care ar putea considera că rasa ori neamul de care aparțin ar avea un statut de excepție, de superioritate și exclusivitate față de celelalte popoare și rase. Omenirea a suferit destul din pricina acestor rătăciri, a acestor rătăciți printre noi…
A fi patriot este o stare naturală, de normalitate. Prin natura sa individul este programat genetic să fie capabil de sacrificiul suprem pentru salvarea speciei, a neamului său, a Patriei. A fi naționalist înseamnă însă mai mult decât a-ți da viața pentru binele comunitar, al Celorlalți! A fi naționalist înseamnă să-ți dedici viața Celorlalți, Neamului. A fi naționalist este un har de care au parte cei mai aleși dintre noi. Este un noroc sau un blestem, căci mulți naționaliști au plătit cu viața crezul lor! Nimănui nu i se poate reproșa neputința de a fi naționalist.
Naționalitii autentici sunt solidari între ei. Rasiștii autentici la fel ar trebui să fie și ei! La fel cum solidare sunt și persoanele autentic religioase, indiferent de religia lor.
Într-o discuție pe Calea Victoriei cu Petre Țuțea, văzându-l cât de înfocat este ca naționalist, Nae Ionescu i-a cerut învăţăcelului său să propună un portret al „bunului român”. Nea Petrache a răspuns prompt și memorabil prin ceea ce Marcel Petrișor a numit pentalogul lui Petre Țuțea:
  1. Să fie creștin, pătruns de taina Mântuirii noastre prin Iisus
  2. Să fie oricând gata să dea totul pentru Neam și Țară
  3. Să respecte femeia, chip al Maicii Domnului pe Pământ
  4. Să fie onest și sincer cu sine însuși și semenii săi
  5. Să fie un bun profesionist, în stare să se bucure când întâlnește un român mai capabil, mai performant.
Nota bene: am redat cu cuvintele mele acest pentalog, pe care l-am ținut minte ca inventar de idei.
Cred că din cele cinci „porunci” ale lui Petre Ţuţea cea mai potrivită, mai „imperativă” pentru noi, românii, este capacitatea de a ne bucura atunci când în preajma noastră se iveşte un ins, un român, un om mai deştept, mai puternic, mai performant decât noi. Se pare că ne lipseşte în mod specific şi va trebui să o educăm la fiecare român, capacitatea de a veni cu inima deschisă în sprijinul vecinului sau colegului mai norocos, mai performant, mai talentat, ajutându-l să-şi pună în valoare întreg potenţialul cu care Dumnezeu l-a înzestrat, spre binele Neamului şi al Omului. Prea sunt mulţi românii care nu ştiu să se bucure de norocul de a avea de-a face cu unul mai deştept, mai inspirat, mai creativ decât ceilalţi. Şi nu sunt puţini românii şi, oamenii în general, roşi de invidie când cel de alături, frate, vecin sau coleg, se dovedeşte a fi mai bun.
Ca naționalist, ca om normal adică, bucură-te de norocul altuia! Iar dacă nu-ți poți reprima invidia, fii măcar atât de inteligent și dă-ți seama că face parte din norocul vieții tale să ai de-a face cu oameni mai deștepți, mai puternici și mai talentați decât tine, pe care să-i sprijini cu inima deschisă în a-și afirma talentul și celelalte daruri cu care l-a binecuvîntat Dumnezeu. Va fi și spre binele celorlalți, deci și spre binele tău! Iar capacitatea ta de a recunoaște și respecta meritele și munca altuia este un dar tot de la Dumnezeu! Nu-l refuza!
A te bucura de succesele altuia este forma cea mai potrivită de a arăta că am înţeles şi am preţuit cum se cuvinte principiul suprem al Creaţiei: infinita diversitate, faptul că nu există doi, ci numai unu, adică numai unicate, fiecare cu particularitatea sa născătoare de fapte ne-mai-săvârşite vreodată. Străduiește-te să te cunoști și să te înțelegi pe tine însuți, pentru a descoperi fărîma de unicitate cu care te-a dăruit Dumnezeu. Ești dator să-ți pui în valoare unicitatea! Unicitatea cu care te naști nu-ți aparține, la fel cum nici șansa de a te naște, viața ta însăși nu-ți aparține, nu ai dreptul să faci ce vrei cu ea, să dispui după bunul plac! Așa cum nu poți spune „acesta este copilul meu și fac ce vreau cu el!”, la fel cu viața ta trebuie să te străduiești să faci ce trebuie, să vrei să faci ce trebuie! Și să te străduiești să pricepi ce trebuie să faci! Să vrei să faci!
Voința de a făptui în folosul Neamului este definitorie pentru naționaliști.

miercuri, 22 martie 2017

Prof. univ. dr. Viorica Moisuc . Istoria nu este „o poveste”! (3)

Istoria nu este „o poveste”! (3)

PDF Imprimare Email

Prof. univ. dr. Viorica Moisuc   
Miercuri, 22 Martie 2017 19:51
Prof. univ. dr. Viorica MoisucOrice istoric ce-și respectă statutul, nu poate vorbi despre fenomenele unei perioade a trecutului fpoarte apropiat, fără a avea temeinice cunoștințe despre trecutul mai îndepărtat. E adevărat că unii s-au specializat în arheologie, dar în saltul peste milenii la „crimele comunismului" au omis existența unui abis în care, vrând-nevrând, au căzut. Regretatul savant Andrei Oțetea, mulți ani director la Institutul de istorie „Nicolae Iorga" al Academiei Române, a cărui exigență era necruțătoare, spunea cu dreptate că „un cercetător în istorie se formează în cel puțin zece ani". Mare patriot, vechi luptător pentru Unirea cea Mare din 1918, fiu de oier din satul Sibiel, cu studii și doctorat la Sorbona, ura diletantismul, lipsa de scrupule în scrierea deformată a istoriei, reaua crediță în modul de abordare a unor teme majore ale istoriei naționale și universale. Andrei Oțetea a sprijinit activ pe toți tinerii cercetători care nu acceptau compromisul în scrierea istoriei. Și eram în anii '50! Lucra la Institutul „Nicolae Iorga" pe vremea aceea, Vasile Liveanu (Olivenbaum), despre care se spunea că ar fi fost ceva rudă cu Mihail Roller. N-am știut niciodată de unde și cum a apărut pe frontul istoric acest personaj. A scris , în spirit „rollerist", o carte: „1918", publicată de Ed. Academiei Române și chiar premiată de înaltul for. Aflându-mă într-o zi în cabinetul prof. Oțetea, pe biroul căruia se afla această carte - împănată cu „mustăți" lungi, pline cu scrisul profesorului - sunt întrebată de acesta:
- Ai citit cartea asta?
La răspunsul meu afirmativ, mă întreabă din nou:
- Cum ți s-a părut?
- Ca în manualul lui Roller!, am răspuns cu oarecare reținere. Redau verdictul lui Andrei Oțetea :
- Se vede că nu e scrisă de un român!
Mi-a rămas întipărită în minte pentru totdeauna această judecată simplă și curată a marelui savant. De atunci încoace m-am întrebat adesea dacă unele lucrări de istorie care umplu tarabele sunt scrise de români? M-am întrebat adesea dacă haosul din domeniul difuzării cărții care durează de peste un sfert de secol face parte doar din haosul general sau este o acțiune dirijată contra culturii ?
Manualul despre care vorbim, cu autorii lui cu tot, apariția și promovarea în funcții și responsabilități importante a numeroase persoane selectate după criterii - altele decât cela ale competenței profesionale, experienței, performanțelor -, apariția unor instituții - mâncătoare de mulți bani publici - al căror obiect de activitate se putea încadra foarte bine în profilul institutelor de cercetare academică deja existente (subnutrite financiar) sau în Facultățile de istorie, filosofie, ziaristică, științe politice din diferite Universități din țară, politizarea lor, transformarea lor în instrumente ale intereselor politice și competiției pentru putere a grupurilor de diferite colaraturi politice - toate acestea fac parte dintr-un fenomen general care pare a urmări instalarea controlului politic asupra cercetării științifice, cenzurarea ideilor , a libertății de exprimare; cei ce s-au pretat la acest joc și au profitat din plin de privilegii și sinecure, de ascensiunea pe scara nonvalorilor specifică „blestematului deceniu", contribuie din plin, conștient sau nu, la mutilarea culturii românești, marginalizarea istoriei naționale ca factor de prim ordin în formarea spiritului național și a patriotismului la scara întregii societăți.
Nu sunt simpatizanta „teoriei conspirației" pe care o consider sinonimă - mai mult sau mai puțin - cu pasarea propriei lipse de acțiune și pasivismului în fața răului pe seama unor factori externi. Dar, ofensiva contra culturii românilor, scăderea dramatică a nivelului de cunoștințe elementare de istorie, de literatură, a românilor, în special a tineretului trecut dincolo de bacalaureat, îmbibarea cu obstinație a creierelor tinere cu o subcultură crasă difuzată prin toate mijloacele moderne existente azi, cultivarea cu aceeași obstinație a prostului gust, pervertirea artei adevărate prin invazia unor făcături venite de aiurea, te duce, vrând-nevrând la gândul că se vrea dezarmarea morală a poporului român, spolierea lui de valorile naționale autentice , anihilarea spiritului național-patriotic și aducerea lui în stadiul în care să accepte fără crâcnire ceea ce i se „oferă" prin mijloace dirijate. Asistăm la acest fenomen deun sfert de veac, fenomen manifestat mai timid la început, din ce în ce mai fățiș și mai brutal în ultimul deceniu. S-a ajuns într-un moment în care elitele culturale care au mai rămas - în majoritate trecute pe linia moartă -, considerate „depășite" , se întreabă „Mai este cazul să ripostezi? La ce bun? Cu ce riscuri? Pentru cine?"
Personal, sunt convinsă că pasivismul de acest gen și dezarmarea spiritelor este exact ceea ce s-a dorit. Prin urmare nu trebuie să mai iertâm nimic, să cerem socoteală politrucilor de orice fel, atâta vreme cât putem ține creionul în mână. Dacă românii au supraviețuit „blestematului deceniu", cu miloacele pe care le-au avut atunci, trebuie s-o facă și acum. E drept că forța și vitalitatea au scăzut considerabil după zeci de ani de experiențe de tot felul trăite de noi cu sacrificii și eforturi mari. Dar ne adăpăm încă la forța uriașă a strămoșilor și exemplul lor ne este călăuză. În această ordine de idei amintesc extraordinara putere de rezistență și înțelepciunea unei personalități care a cunoscut rigorile teroarei din anii ocupației sovietice dar și pe cele ale totalitarismului din anii următori. E vorba de Octavian Ghibu, fiul marelui cărturar și luptător pentru cauza Marii Uniri din 1918, Onisifor Ghibu. Am fost în preajma sa mereu dar mai ales când conjunctura devenea atât de complicată pentru un cercetător în ale istoriei încât tot timpul simțeai că te afli între Scila și Caribda și nu mai găseai soluții salvatoare. Atunci, acest mare cărturar și patriot, rezistent ca o stâncă în fața furtunii, spunea: „Trebuie să reziști, să insiști, gândește-te la picătura de apă care, căzând mereu în același loc, găurește stânca și trece dincolo de ea. Insistă și vei găsi drumul!" I-a încheiat viața prin cunoscutele lui metode „Gestapo"-ul sovietic, pentru că era „mai basarabean decât basarabenii".
Un alt mare om, dr. Ion Jovin, ardelean-unionist și el, medicul curant al lui Iuliu Maniu, trecuse prin ani grei de pușcărie din care ieșise cu moralul nealterat. Îmi telefona după ce se întorcea din vreo călătorie în Occident: „Vino să discutăm, e grav, pierdem Ardealul! Am venit din Germania, am adus multe documente!". Mă duceam, îmi arăta un munte de documente, cărți, reviste, ziare adunate de pe unde-l purtaseră pașii de nonagenar. Deplângea și blama dezinteresul „Europei Libere" pentru pasivitatea față de acțiunile și propaganda iredentistă maghiară desfășurată acolo. Nu-i înțelegea când i se răspundea: „Noi suntem uniți și colaborăm contra regimurilor comuniste; restul nu este de actualitate!"- sunt cuvintele rostite cu multă obidă de acest prea „încăpățânat" român ardelean. Începusem să schițăm proiectul unei consistente monografii depre Istoria Transilvaniei, a cărei traducere în engleză și germană și publicare urma să le asigure Ion Rațiu. Proiectul începuse să priondă viață, dar evenimentele din 1989 au întretupt planul nostru. Credeam cu toțiii atunci că „nu mai e cazul !" De fapt tocmai atunci „era cazul!".Multe speranțe au murit îndată după decembrie 1989"
Conjunctura politică
În vara anului 2004, Ministerul de Externe al României a hotărât să repună în actualitate activitatea Comisiei naționale pentru redactarea Colecției Naționale de Documente Diplomatice Românești , activitate ce începuse în forță în vremea ministeriatului la Externe a lui Adrian Năstase și care încetase brusc și fără nici o explicație la scurtă vreme. Subliniez că nici astăzi, după 25 de ani de la ridicarea barierelor privind cercetarea arhivelor și publicarea de documente, România nu are o colecție completă de Documente Diplomatice fiind printre foarte puținele țări europene care nu poate pune la dispoziția celor interesați un astfel de instrument de lucru.. Volumele de documente diplomatice publicate - toate tematice și în multe cazuri conjuncturale - nu pot suplini lipsa unei astfel de colecții complete. Fiind implicată încă de la început în acest valoros proiect, pot afirma, fără teama de a greși că motivele care au împiedicat realizarea acestei opere de interes național și internațional au fost și sunt de natură strict politică.
Nu s-a vrut și nu se vrea ca politica externă a României în epoca modernă și contemporană să fie cunoscută
În ansamblul problemelor de politică externă, în ansamblul relațiilor internaționale politice, diplomatice, economice, militare ale României există numeroase aspecte asupra cărora se încearcă de ani buni a se trege oblonul. De exemplu, raporturile cu Rusia-U.R.S.S., răpirile succesive de teritorii, trădarea Rusiei în Primul Război Mondial, inclusiv chestiunea Tezaurului nostru confiscat de Lenin în 1918, războiul contra Ungariei lui Bela Kun pentru apărtarea frontierei de Vest a României, raporturile cu Ungaria înainte și după Trianon, războiul din Est contra U.R.S.S., consecințele înțelegerilor dintre marile Puteri pe seama României din etapa 1939-1945, mult dezbătuta chestiune a „criminalului de război" Ion Antonescu, încă mult controversatului act de la 23 august 1944, ocupația sovietică cu tot ce a însemnat ea, calvarul românilor aflați sub ocupație străină, sovietică, horthystă, monstruozitățile care s-au produs atunci - toate acestea și încă multe altele sunt chestiuni ce nu se dorește a fi clarificate și deslușite în volume de documente prelucrate și adnotate de specialiști. La noi există o cenzură nevăzută care acționează sistematic, chiar brutal uneori, pentru păstrarea la întuneric a idtoriei ce nu se vrea a fi știută. În 2004 revenise speranța că acest important deziderat al istoricilor români se va împlini Printr-o Hotărâre...

Manifestations en Roumanie PsyOps : le Pentagone teste les nouvelles capacités de son homologue russe, par Valentin Vasilescu

Manifestations en Roumanie

PsyOps : le Pentagone teste les nouvelles capacités de son homologue russe

Début février 2017, d’importantes manifestations secouaient la Roumanie. Pourtant, alors que les médias internationaux annonçaient la chute imminente du gouvernement de Sorin Grindeanu, rien ne se produisit. Pour Valentin Vasilescu, qui est à la fois un expert militaire et un militant d’opposition, ces événements auraient été organisés par les PsyOps de l’armée roumaine et du Pentagone pour tester la pénétration de leurs homologues russes dans le pays. Cette affaire met en lumière le développement des PsyOps russes, désormais capables, sur ce plan aussi, de rivaliser avec l’Otan.
| Bucarest (Roumanie)
+

Qu’est-ce-que les PsyOps ?

La CIA (division des Opérations secrètes) et le Pentagone (direction des Opérations et de Commandement des Forces spéciales) ont adapté les nouvelles technologies au combat. Ce qui a étendu la confrontation militaire à des environnements non-conventionnels (informationnel, psychologique, etc.), et a conduit à l’émergence de nouveaux modes d’action propres à ces environnements aussi bien qu’à la création de forces non-conventionnelles.
Les campagnes du XXIème siècle ont dépassé le stade où les soldats s’entretuent les uns les autres. En ce qui concerne les opérations d’information, il n’y a pas de destruction physique de l’adversaire, mais une recherche d’influence et de contrôle de son esprit. Les dommages causés par les PsyOps se reflètent par des changements au plan cognitif, mental. Les opérations d’information ne visent pas des individus, mais plus largement des populations dans des zones géographiques définies. Les plus élaborées des agressions informationnelles sont dites de « deuxième génération » : l’armée surveille longuement l’infrastructure d’information de l’État-cible pour le déstabiliser au bon moment et le bloquer. Même si l’État applique des mesures de protection psychologique, elles ne sont généralement inefficaces pour contrer ce type d’agression.

Les PsyOps comme instrument pour déclencher des bouleversements sociaux

Au cours de la manifestation contre Nicolae Ceaușescu ordonnée le 21 décembre 1989 par le Comité central et qui a précédé le coup d’État en Roumanie, des structures de l’armée roumaine spécialisées dans la guerre psychologique ont réussi à briser le rassemblement en induisant au sein de la foule un état d’agitation et de panique créé avec de puissants haut-parleurs. La sonorisation du meeting a été assurée par l’armée, avec 10 véhicules disposés de manière à ne pas être visibles, mais selon un certain angle pour que l’écho sur la place produise le son voulu. Ces véhicules de transport blindés et des camions de l’armée ont été équipés d’un matériel émettant un forte vibration à basse fréquence. La structure de l’armée roumaine à laquelle ils appartenaient a été appelée « Section technique PsyOps pour la propagande spéciale ».
Pendant ce temps, de plus en plus de microprocesseurs à faible coût ont fait avancer la technologie de l’information, en particulier dans ses applications telles que la télévision par câble, la téléphonie mobile et les réseaux Internet. Ce type de technologie a été accompagné par la mise en place et l’organisation de nombreux groupes, prétendument spontanés et festifs, dont les membres peuvent être dispersés dans des lieux différents.
Le phénomène lui-même s’est développé dans les pays occidentaux et a été nommé Smart Mobs (communauté intelligente). On a utilisé ces groupes pour réaliser des actions rapides et ponctuelles, les Flash Mobs (mobilisation éclair) ; une communauté intelligente peut ainsi se rassembler rapidement dans un lieu public pour y tenir une brève manifestation et se disperser tout aussi rapidement.
Internet, Twitter ou Facebook sont des canaux publics pour la transmission de données, rien de plus. Les publicitaires ont déjà acquis une expérience quant à l’utilisation de Twitter et de Facebook. Mais les armées ont également pris en compte la possibilité de brouiller et, pire, de tromper.

Mise en œuvre des PsyOps à la place de la Victoire ?

Certaines sources affirment que les manifestations en Roumanie en 2017 avaient été suscitées par les PsyOps nationales. Toute l’opération s’est effectuée via les réseaux sociaux et par contagion. Elle a réussi à rassembler plus de 600 000 Roumains dans dix grandes villes du pays.
La recette utilisée semble être la même que celle de la manifestation qui a rassemblé plus de 100 0000 personnes, le 21 août 1968, pour condamner l’invasion soviétique de la Tchécoslovaquie. La décision d’organiser une telle manifestation en opposition à Moscou avait besoin d’un soutien populaire. La Securitate avait alors utilisé les canaux existants, les radios et la télévision, pour préparer psychologiquement la population et s’assurer que le rassemblement aurait lieu sur la Place du Palais, devant le Comité central.
Le plus ironique dans les manifestations roumaines de 2017, c’est que sans mobile apparent, les riches s’y sont particulièrement engagés dans un pays qui compte plus de cinq millions de pauvres. Ils se sont exprimés pacifiquement, projetant des slogans avec des faisceaux laser sur les bâtiments, dans une atmosphère de carnaval. Un comportement qui contraste fortement avec celui d’une vraie révolution, au cours de laquelle le peuple est obligé de descendre dans la rue et de recourir à la violence parce que l’on ne répond pas à ses besoins de base (nourriture, vêtements, etc.).
Donc, à la différence des « Printemps arabes », les manifestations en Roumanie semblent avoir été prévues pour qu’il n’y ait pas d’ingérence extérieure, qu’elles restent sous contrôle et aboutissent à une finalité. En effet, elles sont probablement restées sous le contrôle permanent des structures PsyOps nationales.
Tout s’est passé, non pas comme si l’on voulait renverser les institutions, mais comme si l’on cherchait à mesurer la pénétration dans la population de structures PsyOps étrangères, russes en l’occurrence. Ces manifestations ont également permis de vérifier la capacité de mobilisation de la population si une situation comme celle de la Tchécoslovaquie en 1968 survenait.
Si cette hypothèse était confirmée, la seule question intéressante serait : le Parti social-démocrate (PSD) au pouvoir faisait-il partie ou non de cette opération ?
On remarquera la présence d’équipes de CNN, d’Al Jazeera, de CCTV (Télévision chinoise) et de la BBC, qui retransmettaient les manifestations en direct. Russia Today était également là, avec Nikolay Morozov qui avait justement rapporté les événements de décembre 1989. Nul doute que ces équipes ont eu à composer avec les spécialistes en PsyOps qui ont suivi et gardés pour eux les détails de l’opération.
Dans toute opération militaire, et donc dans toute PsyOps, on doit disposer d’une chaine de commandement. En analysant soigneusement les messages Twitter et Facebook, on a découvert des « nœuds de réseau », c’est-à-dire des états-majors impliqués dans l’opération. Ils sont formés aux méthodes de contrôle des foules pour créer une contagion entre des individus disparates.
Les spécialistes PsyOps disposent d’une photographie instantanée de la situation sur le terrain. De la sorte, les états-majors parviennent à localiser facilement les « relais d’opinion », c’est-à-dire les personnes qui influencent les autres. Ils choisissent alors de les informer du projet ou de les tenir dans l’ignorance de ce qui se passe. C’est ce qui explique que certains médias roumains ont évité de révéler des détails PsyOps ou les ont volontairement interprété à tort afin de camoufler leurs auteurs.

Les États-Unis ont créé en Roumanie la plus forte structure de PsyOps de l’Otan

Les institutions roumaines, ont-elles la capacité d’organiser quoi que ce soit ? En Roumanie, État-membre de l’Otan, situé sur sa frontière orientale, le Pentagone a créé la plus performante structure PsyOps de l’Alliance. Le Commandement des opérations spéciales (COS) des forces terrestres de l’armée roumaine comprend l’ensemble des structures capables d’exécuter toutes sortes de missions non-conventionnelles en Roumanie et à l’étranger. La direction des Actions psychologiques (PsyOps) est l’élément le plus important subordonné au COS et fonctionne au sein de la direction des Opérations de l’état-major général. Elle est composée du service d’Analyse d’objectifs et d’Évaluation du service de la Planification et de la Gestion des opérations psychologiques et du service de l’Influence psychologique de l’ennemi.
Un Centre pour les opérations psychologiques a été créé, avec les meilleurs professeurs en sociologie, des chercheurs en psychologie, des réalisateurs expérimentés de télévision, des experts en relations publiques, des instructeurs PsyOps états-uniens, etc. En Afghanistan, les militaires roumains, qui sont en fait des troupes d’occupation, ont imprimé et diffusé à l’intention des habitants le magazine Sada e Azadi (« La Voix de la Liberté »), tiré à 400 000 exemplaires, avec des articles en trois langues : anglais, dari et pachtoun. Ils ont également créé une station radio homonyme qui émet non-stop.

Les forces d’Opérations spéciales, une extension des PsyOps

Après la guerre du Vietnam, au cours de laquelle elle avait expérimenté les rudiments des PsyOps, l’armée états-unienne a créé en plus des quatre armes (Terre, Mer, Marine et Marines, c’est-à-dire infanterie de marine), un commandement des Opérations spéciales (US Special Operations Command). Connu sous l’appellation de « Bérets Verts », ses soldats sont organisés en cinq groupes affectés à chacun des cinq commandements continentaux (EuCom, CentCom, AfriCom, PacCom, SouthCom). Ils sont formés aux langues et aux coutumes des peuples de la zone à laquelle ils sont affectés.

Les PsyOps et les Opérations spéciales sont utilisées pour des coups d’État

Le guide Lutte non-violente en 50 points, élaboré par le colonel Robert Helvey, a servi de base à toutes les « révolutions colorées », notamment en ex-Union Soviétique. Robert Helvey a débuté sa carrière dans les PsyOps durant la guerre du Vietnam, puis est devenu l’assistant de Gene Sharp à l’Albert Einstein Institution. Dans son livre, il décrit les méthodes utilisées par les professionnels des manifestations afin de surmonter la peur et à subordonner les émotions des foules. Gene Sharp, le colonel Robert Helvey et le colonel Reuven Gal (directeur de l’Action psychologique au sein des Forces armées israéliennes) ont organisé ensemble de nombreuses tentatives, parfois couronnées de succès, de « renversement de régime ». Après la reprise par Hugo Chávez d’un article de Thierry Meyssan révélant ce système, l’Albert Einstein Institution a laissé la place au Centre for Applied Non Violence (Canvas) basé en Serbie et à l’Academy of Change, basée au Qatar [1].
Les forces d’Opérations spéciales exécutent des missions considérées comme « antiterroristes » par l’État dont elles dépendent. Mais parfois, la situation exige que le commandement militaire adopte un dispositif de défense pour, après un court laps de temps, créer les conditions pour passer à l’offensive. De fait, un service secret d’un État peut réaliser un « changement de régime » dans un pays étranger, c’est-à-dire… une opération terroriste.
Le 7 avril 2009, Chisinau (Moldavie) a été confronté à une tentative de coup d’État qui a entraîné la chute du gouvernement communiste, initié des élections anticipées et a installé une gouvernance pro-occidentale. Les forces de l’ordre ont eu recours à la violence, à la fois pour délégitimer les organisateurs externes du coup d’État et les exécutants internes de celui-ci. Il fallait à tout prix qu’il y ait des destructions et des victimes pour pousser la police anti-émeute à riposter.
Le 22 février 2017, Sergeï Choïgou révèle à la Douma l’ampleur du nouveau service d’Opérations psycholgiques des armées russes.

Conclusion

Si cette hypothèse se confirme, quel danger imminent déterminerait les institutions roumaines à recourir aux PsyOps à Victoria Square ? Pour la Roumanie, le voisinage de la Russie est sensé représenter le plus grand risque. Si, après l’effondrement de l’Union Soviétique, les PsyOps pouvaient être insignifiants, après Euromaïdan de Kiev en 2014 leur importance a augmenté de façon exponentielle. Auditionné par la Douma, le 21 février 2017, le ministre russe de la Défense, Sergueï Choïgou, a reconnu avoir multiplié plusieurs fois le nombre de structures spécialisées dans la conduite des opérations d’information. Celles-ci ont maintenant un caractère offensif d’après les modèles PsyOps existant dans l’armée états-unienne. Ces structures sont plus efficaces et plus puissantes que les anciennes structures responsables de la contre-propagande.
Le fonctionnement des nouvelles structures russes PsyOps a été testé pendant les exercices militaires Kavkaz-2016, tenus du 5 au 10 septembre 2016. Un rôle important dans ces exercices a été celui de la direction des Opérations de l’état-major général des structures PsyOps, des Spetsnaz et des unités de lutte cybernétique et radio-électronique. L’armée russe a plusieurs groupes PsyOps répartis en quatre commandements stratégiques (Ouest, Sud, Centre et Est). Ces groupes ont des divisions spécialisées pour tous les pays du voisinage proche ou lointain de la Russie.
Les structures PsyOps coopèrent avec sept brigades des Forces des opérations spéciales (Spetsnaz), les deux structures étant subordonnées au GRU. En intégrant aux PsyOps les technologies modernes disponibles dans l’armée russe, Moscou serait désormais capable lui aussi d’exécuter à l’échelle mondiale des opérations de quatrième génération pour détruire, éreinter et paralyser la totalité du pouvoir d’un État ennemi.
En Crimée et dans le Donbass, la Russie a eu recours à la guerre hybride ; un type de conflit militaire conçu dans ses laboratoires de stratégie militaire. La guerre hybride passe souvent par des intermédiaires, c’est-à-dire l’utilisation de militaires en civil ou sans insignes, officiellement non-reconnus, qui sont camouflés en acteurs non-étatiques, tels que les « petits hommes verts ». La composante militaire est utilisée tant qu’il est nécessaire de suggérer une invasion.
Selon le général Philip Breedlove, ancien commandant suprême de l’Otan, la Russie est en mesure de créer partout des zones d’exclusion aérienne, imperméable à tous les moyens de l’Otan (Anti-Access/Area Denial — A2/AD bubble). Le système automatisé russe C4I (commandement, contrôle, communications, informatique, renseignement et interopérabilité) est une des composantes des équipements de guerre cybernétique de type ELINT (Electronic Intelligence).
Le matériel Borisoglebsk-2 connecté à des satellites russes, scanne et enregistre le trafic des informations (tous les canaux) des institutions de la sécurité nationale d’un État. Cet équipement utilise des leurres électronique pour supprimer le trafic ou le saturer avec de fausses informations. Un autre équipement de guerre électronique, le Krasukha-4, brouille tous les radars terrestres, navals, aériens, satellites militaires et civils (y compris ceux qui assurant la transmission des communications ou la transmission de chaînes de télévision).
L’élément essentiel de la guerre hybride est le fait qu’elle commence par identifier les faiblesses et les vulnérabilités de l’ennemi chez lui pour les exploiter en créant des réalités alternatives, diffusées par la télévision, Internet et surtout par le biais des réseaux sociaux. Cette guerre hybride peut être une extension du système militaire au système social, économique et politique de l’État-cible, en lui inoculant une perception prédéfinie reflétant la vision russe de l’évolution des événements et des faits. Le premier résultat est l’affaiblissement de la volonté et du soutien de la population, des institutions ou des chefs de l’État cible.
Après avoir créé les conditions du bouleversement du système social et paralysé la possibilité de communiquer entre eux et les institutions de sécurité nationale, la Russie peut procéder aux PsyOps : sous forme de déclenchement de manifestations pacifiques —comme celles de Bucarest en 2017— ou de manifestations violentes impliquant les forces spéciales (Spetsnaz) —sur le modèle des « printemps arabe »— quand l’objectif est de renverser un gouvernement pro-occidental et d’en installer un pro-russe.
La Russie affirme qu’elle est désormais prête à déclencher des opérations psychologiques (PsyOps) à l’étranger. Et que les PsyOps, en tant qu’outil pour changer les sphères d’influence sans invasion militaire, ne sont plus le monopole des États-Unis.
Traduction
Avic
Réseau International

http://www.voltairenet.org/article195668.html